25 dintre copiii accidentati au plecat acasa

16 07. 2002, 11:22
Duminica, la cateva ore dupa producerea tragicului accident de circulație în care și-au pierdut viața cinci turiști polonezi, iar alți 31 de raniți și persoane în stare de șoc au fost aduși la Urgența Spitalului Județean, a sosit,

Duminica, la cateva ore dupa producerea tragicului accident de circulație în care și-au pierdut viața cinci turiști polonezi, iar alți 31 de raniți și persoane în stare de șoc au fost aduși la Urgența Spitalului Județean, a sosit, la Deva, Marian Sekala, consulul Poloniei în Romania.

La intervenția acestuia, un grup de 25 de copii și însoțitori, care nu au necesitat internarea, au parasit, în aceeași seara, caminul Liceului Sportiv din Deva unde fusesera cazați, plecand catre Cluj unde erau așteptați de o aeronava guvernamentala care i-a dus la Varșovia.

Se prefigureaza înca o victima

Celelelate 11 persoane implicate în accident și care, în urma traumatismelor suferite au fost internate la Spitalul Județean Deva au fost supuse, luni dimineața, unui control medical efectuat de doi medici sosiți din Polonia, pentru a vedea daca pacienții pot fi tranportați acasa.

Medicii au tras concluzia ca doar doua tinere ar putea pune ceva probleme de transport, în rest toți pacienții pot fi externați fara riscuri. De asemenea, medicii polonezi au considerat ca ghidul grupului, însarcinata în luna a doua și care a suferit multiple fracturi ale membrelor inferioare și ale bazinului, va trebui sa faca avort.

„Este o tragedie pentru Polonia”

Viceministrul Infrastructurii, Mieczyslaw Muszynsky, însoțit de comisarul șef al Inspectoratului General al Poliției din Polonia, au sosit și ei la Deva, în cursul serii de duminica. Acesta a facut public faptul ca în Polonia se vor lua masuri radicale în ceea ce privește calitatea transportului.

„Este o mare tragedie pentru noi pentru ca este un nou accident petrecut în afara granițelor țarii. Va asiguram ca nu dorim în nici un fel ca un șofer polonez sa fie o amenințare pentru drumurile din Romania, așa ca, în urma acestor evenimente, marți, Consiliul de Miniștri va înaspri foarte mult legislația în privința transportului”.

Între viața și moarte

Una dintre victimele accidentului din apropierea localitații hunedorene Zam, internata la Spitalul Județean Timișoara, a intrat, în noaptea de duminica spre luni, în moarte cerebrala.

Un alt tanar, de 16 ani, internat tot la Timișoara este în stare critica, în coma de gradul doi iar cea de-a treia victima internata la același spital, o fata de 17 ani, este în coma de gradul unu.

Medicii de la Spitalul Clinic Județean din Targu Mureș au încercat, mai bine de 13 ore, sa salveze piciorul polonezului de 17 ani, implicat în același accident, însa acest lucru nu s-a reușit.

Medicii de la Secția de chirurgie cardiovasculara a Spitalului Clinic Județean Mureș au afirmat ca starea baiatului a fost stabilizata, dar este în continuare critica. Medicii refuza sa se pronunțe în privința șanselor de supraviețuire ale tanarului din Polonia.

Polonezii aduc mulțumiri autoritaților

Parinții celor cinci copii care au murit sunt așteptați la Deva, împreuna cu o firma de pompe funebre din Polonia, pentru a transporta cadavrele.

„Regret foarte mult ca unii copii au murit, dar știu ca medicii de aici au facut totul pentru a-i menține în viața. Ceea ce a oferit Spitalul Județean Deva, Poliția, Pompierii, Ambulanța, Prefectura Hunedoara și Primaria Deva, arata profesionalism.

Sunt foarte recunoscator parții romane și tuturor celor din județul Hunedoara care s-au implicat în salvarea vieții copiilor. Datorita ajutorului primit, mare parte a copiilor s-au putut întoarce în noaptea de duminica spre luni în Polonia”, a declarat Marian Boris Sekala , consulul Poloniei în Romania.

Recompensa pentru Spitalul Județean

„Am mobilizat în jur de 10 medici, aducandu-i de acasa chiar și pe cei care nu erau de serviciu și tot personalul de la secțiile de Urgența, Terapie Intensiva, Chirurgie, Ortopedie, plus alte cadre medii de la secțiile de interne.

De duminica dimineața și pana cand s-a stabilizat situația, peste 60 de cadre medicale au lucrat non-stop.

Oficialii polonezi ne-au asigurat ca valoarea serviciilor prestate vor fi achitate în totalitate prin sistemul de asigurari de sanatate polonez. Urmeaza sa facem un calcul, dar, estimativ pot sa spun ca suma se ridica la cateva zeci de milioane de lei.

În plus, partea poloneza a promis Spitalului din Deva o recompensa pentru efortul depus. Se pare ca este vorba de plasma pentru Secția de Terapie Intensiva”, declara Ioan Demeter, manager general al Spitalului Județean Deva.

Polițiștii deveni continua ancheta

„Șoferul care conducea autocarul este la dispoziția autoritaților hunedorene. Noi nu avem intenția sa ne amestecam în cercetarea cazului”, a declarat, duminica seara, viceministrul Infrastructurii din Polonia, Mieczyslaw Muszynsky.

Șoferul a fost reținut, duminica, de catre polițiștii hunedoreni, iar luni, urma sa fie prezentat în fața Parchetului de pe langa Tribunalul Hunedoara pentru emiterea mandatului de arestare.

Colonelul Petru Coțolan, comandantul Inspectoratului de Poliție al Județului Hunedoara, declara ca, „astazi, în urma unor discuții cu oficialii polonezi, s-a stabilit ca noi sa continuam cercetarile, urmand ca într-o perioada urmatoare sa trimitem dosarul în Polonia, unde se vor definitiva cercetarile și se va stabili pedeapsa pentru fapta comisa de cel în cauza. Daca Parchetul va da mandat de arestare, șoferul va fi reținut în arestul IPJ Hunedoara, pe perioada cercetarilor.”

[Hunedoreanul]