25 de lucruri interzise în diverse țări
Iată 25 de lucruri de care cetățenii unor țări nu pot beneficia din cauza deciziilor luate de conducători.
1.) China – consolele
În anul 2000, guvernul chinez a instituit interdicția folosirii consolelor pentru jocuri, motivând că tinerii pierd timpul jucându-se.
2.) Rusia – hainele emo
Conducătorii ruși au decis că hainele emo sunt „o amenințare la stabilitatea țării” și au interzis această modă. Unul dintre principalele motive a fost încercarea de a reduce rata sinuciderii din rândul tinerilor.
3.) Iran – tunsorile „vestice”
În incercarea de a împiedica „infiltrarea” culturii occidentale în țară, Iranul a interzis purtarea părului lung, a fizurilor „țepoase” sau coada de cal pentru femei.
4.) Arabia Saudită – Valentine”s Day
Restricția se referă la tot ceea ce are legătură cu această sărbătoare. De exmplu, de Valentine’s Day nu poate fi vîndut nimic de culoarea roșie.
5.) Grecia – jocurile
Chiar dacă intenția autorităților a fost interzicerea „păcănelelor”, legea prost scrisă poate fi interpretată și poate conduce la arestarea oricărei persoane care, de exemplu, se joacă într-un Internet Cafe.
6.) China – reâncarnarea
Reincarnarea fără a avea aprobare este interzisă prin lege. Aceasta a fost modalitatea chineză de a încerca să controleze budiștii tibetani.
7.) Danemarca – alimente cu adaos de vitamine
Autoritățile daneze sunt îngrijorate de consumul excesiv de vitamine, ceea ce a condul la interzicerea mai multor sortimente de alimente foarte populare, cum ar fi Ovaltine.
8.) România – Scrabble
Deși presa internațională a publicat recent că Nicolae Ceaușescu ar fi interzis în anii ’80 acest popular joc pentru că era „prea intelectual și subversiv”, informația a fost negată chiar de Ștefan Pall, actualul secretar general al federației române de resort
9.) Manila – Claire Danes
În urma declarației că Manila ar fi un oraș „ciudat” și care „miroase a gândaci”, a fost interzisă proiectarea oricărui film care o are pe actriță în distribuție și, mai mult, i s-a interzis accesul în oraș.
10.) Danemarca – numele copiilor
Părinții pot alege dintr-o listă de aproximativ 24.000 de nume. Cei care doresc să dea copilului un nume care nu se regăsește în listă trebuie să ceară aprobare.
11.) China – filmul Avatar în 2D
Versiunea 3D este permisă, dar doar din cauza faptului că există puține locuri în țară unde aceasta poate fi vizionată. Interzicerea are ca motiv conotațiile politice ale filmului.
12.) NSA – Furbies
Chiar dacă nu a fost o interzicere la nivel național, Agenția Națională americană de Securitate a făcut tot posibilul, în 1999, să limiteze pătrunderea pe piață a celebrelor jucării, care „ar fi putut fi folosite pentru înregistrarea de informații confidențiale”.
13.) Malaiezia – îmbrăcămintea de culoare galbenă
În 2011, guvenul malaiezian a interzis că este ilegal portul de haine de culoare galbenă, aceasta fiind culoarea unor „anumite grupări de activiști”.
14.) China – iasomia
Revoluția din Tunisia, cunoscută drept The Jasmine Revolution, a generat asuficientă teamă astfel încât guvernul chinez să interzică floarea.
15.) Statele Unite – Haggis
Acest preparat tradițional scoțian conține plămân de oaie, aliment interzis în Statele Unite de peste 40 de ani.
16.) Cuba – telefoanele mobile
În timpul regimului lui Fidel Castro, numai oficialii de rang înalt aveau permisiunea de a folosi telefoane mobile.
17.) Singapore – guma de mestecat
Începând cu anul 1992, importul și comercializarea gumei de mestecat sunt interzise. Motivul este unul extrem de simplu și de practic: păstrarea curățeniei.
18.) Iran – manechinele
Manechinele „de sex feminin” din vitrinele magazinelor de modă sunt interzise dacă nu sunt îmbrăcate în hijab.
19.) Bangladesh – sacoșele de plastic
În 2002, Bangladeshul a interzis sacoșele de plastic. Curând, acestei țări i-au urmat Franța, Tanzania și Mexic.
20.) Arabia Saudită – femeile nu au voie să conducă
Chiar dacă nu există legi scrise în acest sens, femeilor nu li se eliberează permise de conducere iar cele care sunt prinse la volan sunt pedepsite potrivit legii islamice.
21.) Franța – Ketchup
În 2011, francezii au interzis prezența ketchup-ului în cantinele și bufetele școlare, pentru păstrarea specificului bucătăriei franceze.
22.) Bolivia – McDonald’s
Este singura țară din America Latină în care nu este prezent McDonald’s. Chiar dacă nu a fost interzis printr-un act oficial, bolivienii au boicotat firma iar aceasta s-a retras din țară.
23.) Suedia – bătutul copiilor
Copii suedezi sunt, la acest capitol, printre cei mai norocoși din lume. Nici măcar părinții nu au voie să le aplice corecții fizice.
24.) Canada – premergărorul
În urma studiilor care au arătat că dezvoltarea motorie a copiilor care au învățat să meargă în premergător este întârziată, canadienii au interzis aceste accesoriu în 2004.
25.) China – călătoria în timp
Din cauza prezentării „frivole” a istoriei în show-urile de televiziune și în filme, chinezii au cenzurat orice referire a călătoriei în timp în media.