23 de judete sunt amenintate de ape

12 07. 2009, 09:49

Din cauza ploilor torentiale, raurile mici ar putea produce inundatii in acest weekend, anunta hidrologii.

Institutul National de Hidrologie si Gospodarire a Apelor a emis ieri la ora 18.00 o atentionare valabila pana luni la ora 10.00 pentru 23 de judete. Ei au avertizat, totodata, ca ploile si vijeliile se vor face simtite in intreaga tara.

Localnicii s-ar putea confrunta cu torenti, paraie si formarea de viituri rapide, inundatii si cresteri de niveluri si debite pe unele rauri mici.

Zonele amenintate sunt cele din bazinele hidrografice Viseu, Iza, Timis, Caras, Nera, Cerna, Drincea, Desnatui, Jiu, Olt, Arges, Ialomita, Siret si Prut, aferente judetelor Maramures, Bistrita-Nasaud, Caras-Severin, Mehedinti, Gorj, Dolj, Sibiu, Valcea, Brasov, Arges, Dambovita, Prahova, Buzau, Covasna, Vrancea, Galati, Harghita, Bacau, Vaslui, Iasi, Neamt, Suceava si Botosani.