160 de arestari la meciul Danemarca-Israel
Poliția daneza a arestat, miercuri, o suta șaizeci de persoane, în cea mai mare parte palestinieni, în urma incidentelor care au avut loc în apropierea stadionului „Parken” din Copenhaga, înaintea meciului amical Danemarca-Israel, încheiat cu scorul de 3-1, informeaza cotidianul „Marca”.
Potrivit publicației citate, incidentele au izbucnit în momentul în care participanții la o manifestație organizata împotriva disputarii acestui meci, și care se desfașura la 500 de metri de stadion, au încercat sa treaca de cordonul de ordine format de polițiști în jurul arenei respective.
„Majoritatea protestatarilor a refuzat sa se supuna ordinelor polițiștilor de a se dispersa. Ei au încercat sa penetreze în perimetrul de securitate instalat în jurul stadionului, aruncînd cu sticle, petarde și pietre în forțele de ordine”, a declarat, joi, purtatorul de cuvînt al poliției daneze, Flemming Steen Munch.
Ca urmare a acestor incidente, meciul a început cu o întîrziere de 10 minute. Ciocnirile între manifestanți și forțele de ordine au continuat, și dupa începerea meciului, pe mai multe strazi din capitala Danemarcei. De asemenea, un spectator cu un tricou pe care era scris „Boicotați Israelul” a reușit sa intre pe teren în timpul partidei, fiind reținut imediat de poliție.
Toate persoanele arestate au fost eliberate, în noaptea de miercuri spre joi, cu excepția a trei barbați, un irakian în vîrsta de 24 de ani, un libanez (18 ani) și un etiopian (15 ani), care au fost acuzați ca i-au agresat pe polițiști.
Securitatea meciului a fost asigurata de aproximativ 3.000 de polițiști veniți din toata țara, ceea ce a reprezentat cel mai important dispozitiv mobilizat pentru un eveniment sportiv din istoria Danemarcei.
Sursa: www.mediafax.ro