13 lucruri greșite pe care le crezi despre animale
Multe dintre aceste „adevăruri” au fost la început presupuneri sau zvonuri, însă transmiterea lor pe scară largă a condus la acceptarea valabilității lor. Veți fi surprinși despre câte astfel de „adevăruri” per care le credeați sunt false.
1.) Șoarecii nu apreciază brânza (sau cașcavalul) mai mult decât altă mâncare. Credința își are originile încă din Evul Mediu iar specialiștii cred că își are originea prin faptul că brânza era cam singurul aliment pe care îl găseau șoarecii prin cămări.
2.) Culoare roșie nu enervează taurii mai mult decât altă culoare. Toreadorii sunt îmbrăcați în roșu și au capa de aceeași culoare pentru a fi mai vizibili pentru spectatori, iar taurii îi atacă drept răspuns la atacurile lor.
3.) Peștii nu au o memorie scurtă, de trei secunde, cum se crede. În realitate, peștii pot memora diverse lucruri până la cinci luni.
4.) Struții nu își ascund capul în nisip. Acest lucru, fals de altfel, a fost scris de Pliniu cel Bătrân, într-una dintre Enciclopediile sale.
5.) Câinii nu văd alb-negru. Chiar dacă nu percep toate culorile, ei pot distinge anumite nuanțe de albastru și galben.
6.) Cămilele nu înmagazinează apă în cocoașele lor. De fapt, în cocoașe este stocată grăsime, care constituie un rezervor de energie pentru perioadele mai puțin favorabile.
7.) Lemmingii nu se sinucid în masă. Acest lucru a fost popularizat în anii ’50 de filmul „Sălbăticia albă:, realizat de Disney.
8.) Nu este adevărat că cercetătorii au stabilit că albinele, potrivit calculelor lor, nu ar putea să zboare.
9.) Nu este adevărat că păianjenul cu picioare lungi (Daddy longlegs) ar fi unul dintre cei mai veninoș de pe Pământ. Mușcătura acestuia nu crează decât un disconfort minor.
10.) Tăierea în două a unei râme nu dă naștere la două noi animale. Numai părții care are atașat capul îi crește o nouă coadă.
11.) Elefanții nu se duc să moară într-un loc anume (cum ar fi cimitirul elefanților).
12.) Muștele de casă nu trăiesc doar 24 de ore. Durata lor de viață este de 20-30 de zile.
13.) Câinii nu transpiră prin intermediul limbii. Mecanismul de transpirație este cu totul diferit, ei transpirând, de fapt, prin pernuțele labelor.