12 state membre NATO refuză să participe la o intervenție militară în Siria

De: Marian Andrei / 30.08.2013, 09:54
12 state membre NATO refuză să participe la o intervenție militară în Siria
Cel puțin 12 țări membre NATO au refuzat să participe la o operațiune militară împotriva Siriei fără un mandat în acest sens din partea ONU.

 

Ieri, cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate al ONU (Statele Unite, Franța, Marea Britanie, China și Rusia) s-au reunit din nou, timp de de aproximativ 45 de minute, pe tema crizei din Siria, fără să înregistreze progrese în discuții, potrivit unor diplomați.

Obiectul consultărilor a fost un proiect britanic de rezoluție care autorizează o intervenție militară împotriva regimului lui Bashar al-Assad, acuzat că a folosit arme chimice împotriva populației, proiect care are opoziția Rusiei.

Anterior, Parlamentul britanic a respins o rezoluție a Guvernului cu privire la o „intervenție umanitară” în Siria, iar ministrul Apărării a declarat că Regatul Unit nu va participa la ea.

Potrivit unor surse de la Bruxelles, consecințele unei intervenții militare în Siria sunt imprevizibile, iar victoria opoziției în actuala sa formă este puțin probabil să reinstaureze pacea pe termen lung pe teritoriul sirian.