În opinia psihologului Alexandru Pleşea armonia apare în viaţa noastră atunci când învăţăm să privim cu bunătate pe cel de lângă noi, să îi apreciem, să îi facem să se simtă importanţi, satisfăcuţi, împliniţi şi ajutaţi. Însă în aceeaşi măsură, pentru ca armonia să fie durabilă şi una reală, nu contrafăcută, presupune ca şi persoanele de lângă noi să adopte astfel de comportamente faţă de noi.
“Un astfel de bun simţ, să faci altuia ce vrei tu să-ţi facă el, este o lege nescrisă a relaţiilor de orice fel. Armonia nu este un proces întâmplător, uneori este bazat pe anumite segmente chimice dintre doi oameni. Cu toate acestea, timpul aduce cu el arătarea şi sinceritatea unul faţă de altul până în cele mai profunde lucruri, gânduri, simţuri. Armonia dorită este direct proporţională cu armonia oferită. Astfel, sunt multe momentele când dai şi, uneori, nu primeşti nimic, dar totodată te întrebi: „Eu pentru cine fac toate astea, dacă partenerul nu apreciază? De ce mă zbat şi muncesc atâta, dacă partenerul nu evaluează şi nu se bucură de reuşitele noastre, plus de asta, uneori mă ignoră şi mă tratează cu spatele?” Relaţiile actuale sunt obiect de desăvârşire a celor mai înalte trăiri, nu de satisfacţie egocentristă sau temporară. Ca şi un pom pe care îl uzi şi fertilizezi zilnic sau un copil pe care îl hrăneşti să aibă putere în viaţă, aşa şi relaţia cere efortul tău de a o creşte”, explică psihologul.
12 obstacole care nu ne permit să evoluăm în relaţia noastră
Mai mult, specialistul consideră că obstacolele care ne împiedică să creştem în relaţia noastră, să ajutăm şi să ne ajutăm mai mult, sunt:
1. „Programele’’ de comportament (frustrări, supărari, respingeri, îndepărtări)
2. Cuvinte aruncate ca reacţii (lasă-mă, pleacă, plec, eşti…, nu vreau, nu am chef etc.)
3. Iluzia altor parteneri decât cel actual
4. Iluzia că partenerul poate face ceva mai bine decât face deja
5. Prejudecăţile sociale care împiedică simţurile şi inima să muncească ca să crească
6. Afecţiunea pentru lucruri şi nu pentru partener
7. Stările de dispoziţie preluate de la ceilalţi
8. A da pentru că aştepţi
9. A uita de motivul pentru care te afli cu partenerul
10. Neacceptarea situaţiei de viaţă sau de job a partenerului
11. Naivitatea de a crede ce spun alţii despre voi
12. Înlăturarea prilejului de a privi prin ochii celuilalt (pentru că EU ştiu mai bine)
Astfel, toate aceste atitudini împotriva armoniei îngreunează fericirea cautată de cei doi în relaţie. Observând, înţelegând şi evitând lucrurile de mai sus, cuplul poate cupla armonia la direcţia şi fericirea vieţii şi a familiei lor,