11 rețete biscotti

06 11. 2015, 13:00

Biscotti sunt biscuiți italienești cunoscuți sub denumirea locului de unde ei provin biscuiți de Prato. În latină li se spunea biscoctus, adică de două ori gătiți. În Legiunea Romană erau apreciați, mai ales în perioadele de lupte, fiind o mâncare ușor de cărat și hrănitoare.

Ingredientele din rețeta de bază sunt făina, zahărul, ouăle, după care ar mai fi semințe și alune. Astăzi, rețeta a fost adaptată după bunul plac și imaginație.

Se gătesc de două ori: prima dată se lasă la cuptor pentru 20 minute, după care se scot și se porționează, și se pun iar la cuptor pentru 10 minute. Timpul variază în funcție de cât de crocanți îi dorești.

1. Rețetă biscotti cu migdale

Ingrediente biscotti cu migdale

400 gr faină, amestecată cu un praf de copt

50 gr unt

200 gr zahăr

3 ouă,

200gr migdale

coaja rasă de la 2 portocale

Mod de preparare biscotti cu migdale

Batem ouăle cu zahărul, apoi adăugăm untul, care este moale, la temperatura camerei, faină, coaja rasă de portocale și la sfârșit migdalele.Rezultă un aluat nelipicios, datorită untului, pe care-l împărțim în 2 și confecționam 2 suluri din el pe care le așezăm pe hârtie de copt în tavă și dăm la cuptor la foc potrivit spre mic timp de 30 minute.

Scoatem tava și lăsam puțin la răcit, după care tăiem felii de 1-1,5 cm pe care le culcăm, și le mai dăm la cuptor la foc mic cca 5 minute.

2. Rețetă biscotti cu nuci și cafea

Ingrediente biscotti cu nuci și cafea

3 ouă

200g zahăr brun

75 g zahăr alb

60 ml cafea tare preparată

150 g miez nucă

300 g faina

1 linguriță esența de cafea

1/2 linguriță extract vanilie

11/2 lingurițe praf copt

1 praf sare

Mod de preparare biscotti cu nuci și cafea

Mai întâi încingem cuptorul la 170 grade C. Punem nucile într-o tavă și le dăm la cuptor până se rumenesc ușor. Le punem într-un prosop de bucătărie și le frecăm ușor în prosop pentru a le curăța de pielite. Le tocam bucăți mai mari și le lăsăm deoparte.

Într-un castron amestecăm faina cernută, praful de copt și sarea, lăsăm deoparte. Într-un alt castron încăpător mixam cu mixerul la putere maximă ouăle împreună cu zahărul alb și zahărul brun până ce ouăle își dublează volumul. Apoi adăugăm esența de cafea și extractul de vanilie.

Preparăm o cafea tare și o lăsăm să se răcească.

Adăugăm și cafeaua și amestecăm din nou bine, începem și adăugăm 2/3 din mixul de făină, amestecăm, adăugăm apoi nucile după care adăugăm restul de făină, moment în care renunțăm la mixer și terminăm de amestecat cu ajutorul unei linguri de lemn sau cu o spatulă. Împărțim compoziția obținută în două părți, presaram făină pe masa de lucru și turnam pe ea o parte din compoziție. Formăm un sul de aluat lung de 35 cm pe care îl transferăm în tavă acoperită cu hârtie de copt; repetăm operația și pentru cealaltă parte de compoziție

aplatizam ușor cu mâinile înfăinate sulurile de aluat pentru a le da o formă ușor dreptunghiulară, dăm tava la cuptor pentru 25 de minute; după 25 de minute scoatem tava din cuptor și lăsam sulurile de aluat să se răcească pentru 15 minute tăiem sulurile de aluat în felii subțiri și le așezăm în tavă. Le mai lăsăm la cuptor câte 8 minute pe fiecare parte

3. Rețetă biscotti cu ciocolată și alune de pădure

Ingrediente biscotti cu ciocolată și alune de pădure

1 ou

100 grame zahăr

125 grame făină

1/2 linguriță praf de copt

50 grame alune de pădure tăiate grosier

75 grame ciocolată amăruie tăiată grosier

Mod de preparare biscotti cu ciocolată și alune de pădure

Pornește cuptorul și lasă-l să se încălzească la 180C. Amestecă oul și zahărul cu un mixer până obții o spumă gălbuie, cam 3-4 minute.

Încorporează făina și praful de copt ușor cu o spatulă, apoi adaugă alunele de pădure și ciocolata. Pe un tocător pudrat cu puțină făină, formează un „sul” din aluat, unge-l cu puțin lapte și presară zahăr.

Coace aluatul pentru 20 minute, apoi lasă-l să se răcească 5 minute. Taie aluatul cu un cuțit zimțat apoi mai coace feliile încă 5 minute pe fiecare parte.

4. Rețetă biscotti cu fistic și merișoare

Ingrediente biscotti cu fistic și merișoare

135 de grame de zahăr

2 ouă mari

o linguruta de extract de vanilie (păstăi de vanilie macerate în vodcă)

o linguriță de praf de copt

un sfert de linguriță de sare

230 grame de făină

60 grame de fistic (fără sare) tăiat în bucăți

75 grame de merișoare uscate

Mod de preparare biscotti cu fistic și merișoare

Mai întâi am mixat ouăle cu zahărul cam 5 minute până când am obținut o cremă pufoasă și deschisă la culoare peste care adăugat extractul de vanilie.

Într-un alt castron am amestecat faină, praful de copt și sărea pe care le-am turnat treptat în crema.

Am adăugat și fisticul și merișoarele și am amestecat aluatul cu o spatulă până când s-a omogenizat.

Am transferat aluatul pe masă tapetata cu făină și i-am dat o formă de baton lung de 30 de cm și lat de 9 cm.

L-am pus într-o tavă cu hârtie de copt, în cuptorul preîncălzit la 180 de grade (foc mediu). L-am copt timp de 25 de minute după care l-am scos să se răcească pentru câteva minute.

Am tăiat batonul în feliuțe de vreo 2 cm grosime pe care le-am întins înapoi în tavă și le-am mai copt 8-10 minute pe o parte și încă pe atât pe cealaltă parte. Acesta este procesul care usucă biscutii și îi face să reziste chiar și 2-3 săptămâni fără să se strice.

5. Rețetă biscotti cu lămâie și fistic

Ingrediente biscotti cu lămâie și fistic

260 g faina albă

200 g zahăr

2 ouă

1 linguriță praf de copt

150 g fistic

coajă și sucul de la 2 lămâi

1/2 linguriță extract de lămâie/vanilie

1 praf sare

Mod de preparare biscotti cu lămâie și fistic

Mai întâi încingem cuptorul la 180 grade C. Spălam foarte foarte bine lămâile cu detergent, le opărim cu apă și le mai lăsăm în apă pentru 10 minute. Scoatem lămâile din apă, le ștergem cu un prosop curăț după care le radem coajă. Stoarcem sucul de la lămâi și îl lăsăm deoparte. Cernem faina amestecată cu praful de copt. Într-o tavă punem fisticul curățat și îl dăm la cuptor pentru 5-7 minute până capăta miros plăcut. Îl scoatem din cuptor și îl lăsăm să se răcească.

într-un castron încăpător mixam bine de tot ouăle cu zahărul până își dublează volumul.

Adăugăm coaja rasă și sucul de lămâie, extractul de lămâie/vanilie și sărea.

Amestecăm din nou bine. Adăugăm jumătate din cantitatea de făină amestecată cu praful de copt.

Adăugăm și fisticul întreg, amestecăm bine după care adăugăm și restul de făină. Împărțim în 2 părți egale compoziția obținută.

pudram bine de tot masa de lucru cu făină, punem o jumătate din compoziție. Formăm un sul de aluat lung de 30 cm îl așezăm cu grijă în tavă după care îl aplatizam ușor cu mâna.

Repetăm operațiunea și pentru cealaltă parte de aluat. Dăm cele 2 suluri de aluat la cuptorul încins pentru 25 de minute. Sulurile se vor asemăna cu două pâinici cu coaja crocantă, însă cu miezul moale.

Lăsăm sulurile de aluat să se răcorească timp de 15 minute. Tăiem sulurile de aluat în felii și le așezăm înapoi în tavă. Dăm tava la cuptor pentru 5-7 minute, având grijă ca biscuiteii să nu se ardă. Îi întoarcem și pe cealaltă parte și îi mai lăsăm în cuptor 5-7 minute.

6. Rețetă biscotti cu portocale și nuci

Ingrediente biscotti cu portocale și nuci

125g unt moale

150g zahăr

coajă de la 2 portocale

2 ouă

1 lingura lichior de portocale

300g faina

1/2 pliculeț praf de copt

100g coajă de portocală zaharisită

100g amestec de nuci, pecan și migdale

Mod de preparare biscotti cu portocale și nuci

Untul împreună cu zahărul se amestecă până obținem o crema-spuma. Adăugăm treptat coaja rasă de portocale,lichiorul de portocale, și ouăle. Adăugăm faina amestecată cu praful de copt și omogenizam. Adăugăm nucile și cojile de portocale zaharisite și amestecăm până se încorporează în aluat.

Din aluat cu ajutorul lingurii, facem una-două prăjituri lungi , de înălțimea dorită (se vor lăți un pic la copt) , cât doriți să fie biscotti de mari. Se coc cele două prăjituri 20 de minute în cuptorul preîncălzit la 170 de grade Celsius.

Se lasă să se răcească și apoi se taie cu grijă felii. Feliile le vom reașeza culcat în tavă și le mai coacem 15-20 de minute până devin uscate-crocante.

Se lasa să se răcească și îi puteți da prin ciocolată.

7. Rețetă biscotti sărați

Ingrediente biscotti sărați

300 g faina integrală (care avea și semințe de în)

1 linguriță sare

1/2 linguriță drojdie uscată

4 linguri ulei de măsline

1 ceșcuța amestec de semințe

2 lingurițe rozmarin uscat

150 ml apa

Mod de preparare biscotti sărați

(cantitatea de apă variază, depinde de tipul de făină integrală pe care îl aveți, sau dacă faceți mix de făină albă și faina integrală).

Am încins cuptorul la temperatura 200 C. Am amestecat faină cu sarea și drojdia uscată, apoi amestecul de semințe, acele de rozmarin uscat (puteți pune orice alt condiment vă iese în cale și vă plac )

Am amestecat din nou faină, am făcut o gropiță în mijlocul ei, după care am turnat apa amestecată cu uleiul de măsline. Am obținut o biluță de aluat pe care am lăsat-o să se odihnească pentru 15 minute

Am împărțit aluatul în 2 bucăți, cam de mărimea unei mingi de tenis. Fiecare mingiuță de aluat am transformat-o într-un sul lung cam de 20 cm. Am pus sulurile de aluat într-o tavă acoperită cu hârtie de copt și le-am dat la cuptor pentru 30 de minute. Am tăiat fiecare sul în feliuțe și am așezat feliuțele din nou în tavă

Reducem temperatura cuptorului la temperatura de165 C, dăm feliuțele la cuptor din nou pentru circa 40-50 de minute, având grijă să le întoarcem pe cealaltă parte din 15 în 15 minute pentru a se coace bine pe ambele părți.

Biscuiteii trebuie să se usuce bine, și să se întărească considerabil.

8. Rețetă biscotti cu cereale, seminte și fructe uscate

Ingrediente biscotti cu cereale, semințe și fructe uscate

300 g faina

puțină sare

1/2 linguriță drojdie uscată

1 ceșcuța amestec de semințe sau cereale de orice tip sau fructe uscate

2 ouă

esențe

Mod de preparare biscotti cu cereale, semințe și fructe uscate

Am încins cuptorul la temperatura 200 C. Am amestecat faină cu sarea și drojdia uscată, apoi amestecul de semințe, cereale, fructe uscate etc. Se adauga ouăle bătute în prealalbil.

Am obținut o biluță de aluat care se împarte în 2 bucăți. Fiecare bucată de aluat am transformat-o într-un sul Am pus sulurile de aluat într-o tavă acoperită cu hârtie de copt și le-am dat la cuptor pentru 30 de minute. Am tăiat fiecare sul în feliuțe și am așezat feliuțele din nou în tavă și se mai baga la cuptor pentru 5-10 minute.

9. Rețetă biscotti cu nuci și curmale

Ingrediente biscotti cu nuci și curmale

420 grame faina

100 grame cacao

350 grame zahăr

1 plic praf de copt

1 praf de sare

150 g nuci

150 g curmale

7 ouă

esențe de vanilie, etc

Mod de preparare biscotti cu nuci și curmale

Se prăjesc nucile, curmalele se mărunțesc. Se pune făina, cacaoa, zahărul, sarea și praful de copt într-un vas și se amestecă. Se pun apoi nucile și curmalele, 7 ouă, esența de vanilie sau ce altceva mai doriți la capitolul mirodenii.

Compoziția reultată se împarte în suluri, se baga la cuptorul încins, în prealabil, pentru 20 de minute după care se scot, se porționează și se mai dau la cuptor pentru 10 minute.

10. Rețetă biscotti cu nuci și scorțișoară

Ingrediente biscotti cu nuci și scorțișoară

170 gp unt

200 g zahăr alb fin,

– 2 ouă

– 1 1/2 linguriță extract de vanilie

280 g faină,

– 1 linguriță scorțișoară

– 3/4 linguriță praf de copt

– 1/2 linguriță sare

200 g nuci

Mod de preparare biscotti cu nuci și scorțișoară

Preîncălziți cuptorul la 180 grade C. Într-un castron mediu, bateți untul cu zahărul, până devine spumos. Adăugați ouăle și extractul de vanilie. Separat amestecați faină, scorțișoară, praful de copt și sărea. Turnați peste amestecul de ouă, adăugați și nucile. Din această compoziție formați două suluri, le așezați pe o tavă de copt și le dați la cuptor pentru 30 de minute. După, le lăsați să se răcească și le tăiați în felii de 1 cm lățime. Le mai dați la cuptor pentru încă 10 minute.

11. Rețetă biscotti cu fructe confiate

Ingrediente biscotti cu fructe confiate

3 ouă

240 ml ulei

220 g zahăr

2 lgt de praf de copt

50 g nuci tocate

cca 150 g fructe confiate (eu am pus stafide, caise și ananas)

vanilie

450 g faina

Mod de preparare biscotti cu fructe confiate

Mixam ouăle cu zahărul bine până încep să se albească, apoi turnam câte puțin uleiul, mixând continuu. Adăugăm vanilia și nucile+fructele confiate. (fac o paranteză, data viitoare voi folosi numai fructe confiate, cca 200g).

Dacă vreți, puteți folosi o combinație de nuci/alune și fulgi de ciocolată. Adăugăm faina amestecată cu praful de copt, încorporând-o treptat.

Vom obține un aluat compact și foarte lipicios (față de rețetă originală eu am mai pus puțină faina pentru că era foarte lipicios și greu de manevrat aluatul).

Cu mâinile ude împărțim aluatul în 2 și îl punem în tavă pe hârtie de copt, aplatizându-l. Mai udați mâinile dacă este nevoie (eu i-am făcut în tavă de la aragaz).

Coacem la cuptorul bine încins pentru 30-35 minute.

Scoatem din cuptor și îi lăsăm să se răcorească 15-20 de min apoi îi tăiem în fâșii groase de 1 deget și îi așezăm din nou în tavă și îi dăm la cuptorul (pe care nu l-am oprit între timp) încă 10 minute.