11 moduri în care bărbații își rănesc organele genitale

17 05. 2013, 11:30

Pentru a nu avea discuții, datele prezentate provin din statisticile publicate în publicația americană Journal of Urology, dar nu credem că bărbații din alte zone ale lumii ies (cu mult) din acest tipar.

Deci, băieți, aveți grijă la:

1. Îmbrăcămintea este cauza a 32,4% dintre rănile produse penisului și a 8,7% din numărul total de răniri ale organelor genitale. Două treimi din toate aceste cazuri se datorează banalului fermoar.

Un fapt care ne-a atras atenția este că 3% din rănile din categoria „îmbrăcăminte” sunt produse de… încălțăminte. Dacă vouă vă trece prin cap o altă modalitate de a fi rănit cu un pantof în afară de a primi un șut în… organele genitale, să ne-o spuneți și nouă.

2. Toaleta, dușul și baia sunt responsabile de 5,18% din numărul total de răniri. Baia este unul dintre locurile cele mai periculoase din casă pentru organele genitale masculine. Cercetătorii arată că principalul vinovat în acest caz este capacul de toaletă. Acesta poate prinde între el si vasul de toaletă penisul sau scrotul sau, în cazurile cînd e mai „milostiv”, doar le zgârie.

În ceea ce privește dușul sau baia, principalul pericol vine de la opărire, însă au existat și cazuri de „tamponare” cu bateria de duș sau cu eventuale mânere de susținere.

3. Lame de ras, foarfece, mașini de tuns. Dorința de a fi „ras, tuns și frezat” asociată cu neîndemânarea cauzează 6,9% din cazurile de răniri. Dacă țineți cu orice preț să fiți mai metrosexuali, așa, există saloane speciale sau vă puteți ruga prietena să facă această operațiune (chit că va dura ceva mai mult, din cauza întârzierilor inerente).

4. Produsele de baie sunt responsabile de 4,8% din rănirile totale. Principalele tipuri de răni sunt iritațiile produse de chimicalele conținute de săpunuri sau șampoane, cărora li se alătură frecarea prea insistentă cu buretele de baie sau lufa.

5. Mobilierul este responsabil de 9% dintre răni. Cel mai mare dușman al bărbatului este spătarul scaunului, mai ales când acesta se dă sportiv și încercă să sară peste scaun.

6. Sporturile cu mingi. Nu contează că sunt mingi de fotbal, baschet, handbal sau tenis, ele sunt responsabile pentru 5,34% dintre accidentări.

7. Bicicletele cauzează 7.67% dintre accidente. O modalitate de a preveni accidentarea este folosirea unei biciclete de damă, fără cadru. 

8. Jucăriile sexuale sunt responsabile pentru 4,3% din rănile organelor genitale bărbătești (față de 8,6% la femei). O treime din acestea sunt produse de „inelele plăcerii”.

9. Căzăturile sunt principala cauza a leziunilor de acest gen produse la persoanele în vârstă. Chiar dacă numărul cazurilor este foarte redus, când ai peste 66 de ani e bine să fii atent cum și pe unde mergi.

10. Echipamentele de urcare sunt responsabile de 4,9% dintre accidentările de acest gen. Și când spunem echipamente de urcare, nu ne referin numai la cele folosite de alpiniști, ci chiar și la banalele scări, în toate formele lor (fixe, mobile, rulante, etc)

11. Echipamentele sportive produc un număr mai mic de răniri – doar 3,39% din total -, dar nu pentru că nu ar fi periculoase, ci pentru că cei care le folosesc au reflexe mai bune și au o constituție atletică. Cu toată pregătirea pe care o ai, e totuși bine să nu subestimezi un ATV sau chiar un… cal (călăria este un sport), și nici schiurile sau snowboardul. 

În încheiere vă urăm să nu aveți niciodată parte de astfel de răni, pentru că ele, pe de o parte sunt extrem de dureroase, iar pe de altă parte pot afecta funcționalitatea… aparatului de făcut copii.