10 simptome ale cancerului, pe care femeile nu le iau în seamă!
Totuși, cele mai multe forme de cancer la femei nu „omoară” chiar fără niciun semnal, existând simptome clare care pot ajuta la diagnosticarea precoce. Însă, doar pentru că unele simptome exista, nu înseamnă neapărat că este cancer. Tocmai de aceea, analizele anuale devin obligatorii.
Iată câteva simptome care, luate serios în seamă, ar putea salva viața multor femei:
1. Modificări la nivelul sânilor
Un sân aparent „anormal” – fie culoare, textura pielii sau țesut – trebuie verificat de un specialist, chiar dacă aceste probleme pot apărea și pe fond hormonal.
2. Ciclu neregulat
Femeile care au ciclul neregulat trebuie să consulte neapărat medicul pentru a stabili dacă menstruația este astfel din cauza hormonale sau din alte cauze mai severe. Sângerările neregulate se număra printre simptomele cancerului endometrial și uterin.
3. Sângerări anale
Acest simptom apare frecvent la persoanele bolnave de cancer de colon, dar și la cele care suferă de hemoroizi. Oricum ar fi, trebuie consultat medicul!
4. Secreții urât mirositoare
În cazul femeilor, cancerul de col uterin se poate manifesta și prin secreții vaginale urât mirositoare cu schimbări de nuanță.
5. Balonarea
Cancerul ovarian este ucigașul nr. 1 în rândul cancerelor apărute la nivelul organelor reproductiv, iar balonarea se număra printre simptomele lui. Doar că multe femei pun balonarea pe seama alimentelorr consumate, a unei sensibilități la stomac, a lipsei de exerciții fizice sau a oricăror altor cauze, rareori adresându-se medicului cu această problemă.
6. Oscilații în greutate
O persoană care slăbește brusc cel puțin 4 kilograme și le pune la loc la fel de repede (sau poate chiar mai multe kilograme) trebuie să se adreseze medicului, căci astfel de oscilații sunt anormale și pot indica existența unui cancer în organism. Scăderile și creșterile bruște în greutate sunt asociate cu cancerul de pancreas, de esofag, de stomac și de plămâni. Este firesc să oscilezi cu 2-3 kilograme, dar de la 4 în sus trebuie consultat imediat un medic.
7. Tuse persistentă
O tuse care persistă mai mult de 2-3 săptămâni sau una prin care expectorezi cu sânge nu este cauzată de o infecție respiratorie sau de o alergie, ci de ceva mai grav. Trebuie un consult medical obligatoriu, pentru a exclude (sau nu) existența unui cancer la plămâni, care poate apărea inclusiv la persoanele nefumătoare.
8. Modificări la nivelul nodulilor limfatici
La nivelul subrațului sau la gât se simte ceva mai tare și umflat? Aceștia sunt nodulii limfatici care trebuie examinați de un medic. Nodulii umflați sunt adesea un semn că în organism exista o infecție, dar poate fi vorba și de un cancer.
9. Oboseală
Oboseala permanenta, indiferent cât de lung este somnul noaptea, este asociată cu cancerul de colon sau de stomac ori cu leucemia. Nu trebuie ignorată și pusă pe seama a prea multă muncă, mai ales dacă persistă și în zilele acelea care urmează nopților odihnitoare în care ați dormit mult.
10. Modificări la nivelul pielii
Pielea poate indica ceva ce medicului îi scăpa, dacă nu i se arată în mod special. Dacă aftele din gură, spre exemplu, nu se vindeca, poate fi vorba de un cancer oral, mai ales dacă fumați și dacă obișnuiți și să consumați alcool. De asemenea, iritațiile persistente în zona vaginală pot fi leziuni la nivelul vulvei, prezente în cazul cancerului vulvular, în timp ce apariția unor alunițe sau modificarea marginilor unei alunițe deja existente pot indica un cancer de piele.