10 rețete pentru cozonac

De: Gabriela Voicu / 21.12.2015, 10:00
Se apropie Crăciunul, iar cozonacii nu trebuie să lipsească de pe masă. Cu nucă, stafide, gem, vanilie sau rahat, cozonacii propuși de noi sunt delicioși! Iată 10 rețete de cozonac:

De sărbători te tentează mâncărurile tradiționale precum sarmale, cârnați și cozonaci delicioși? Pentru ultima varianta avem zece propuneri una și una, pe care trebuie să le încerci pentru ca masa de sărbători să fie completa. Apropo.ro îți propune 10 rețete pentru cozonac.

1. Cozonac cu vanilie

Ingrediente:

– făină 2 kg

– lapte 1 l

– ou 4 bucăți

– zahăr vanilat 2 plicuri

– ou 8 bucăți

– zahăr 4 linguri

– zahăr 500 g

– drojdie 50 g

– ulei de floarea-soarelui

– 200 ml coajă rasă de lămâie

– 2 bucăți esență de vanilie

– sare 2 g

– esență de vanilie 35 ml

 

Preparare:

Pentru aluat

Se încălzesc 250 ml lapte, în care se pune 1 lingură de zahăr și drojdia, se amestecă cu 2-3 linguri de făină și se lasă maiaua să crească. Separat se încălzește restul de lapte în care se pune zahărul, vanilia și coaja de lămâie. Se freacă gălbenușurile cu sarea. Într-un lighean se pune făină, maiaua, laptele încălzit, gălbenușurile frecate și se amestedca până la omogenizare. Se frământă aluatul, adăugând puțin câte puțin ulei, până se încorporează de tot. Se lasă aluatul să crească, acoperit la loc cald. După ce a crescut, se împarte în 4 părți egale. Se ung tăvile cu ulei și se pune fiecare bucată de aluat întinsă cu sucitor, care se va umple apoi cu umplutura de vanilie.

Pentru umplutură

Se bat albușurile spumă, cu zahărul și cu vanilia. Se întinde umplutura pe foaia de aluat, se pun la crescut în tavă, apoi se pun în cuptorul încălzit. Cozonacii se ung cu ou și se presară cu zahăr grunjos sau cu nucă tocată.

2. Cozonac de post

Ingrediente:

1 kg făină

500 g apă plată

500 g zahăr

200 g margarină cu conținut hipolipidic

200 ml ulei

50 g drojdie

1 esența de vanilie

Preparare:

Luăm din dulap o ceașcă de ceai și o umplem cu puțină apă călduță, îndulcită cu puțin zahăr, peste care desfacem micul pliculeț de drojdie. Scopul e de a obține un aluat omogen. Punem uleiul, făina și coaja de lămâie și frământăm bine. La sfârșit desfacem sticluța cu esență de vanilie și o turnăm peste cocă, apoi frământăm bine, urmând să o punem la dospit. Vom împarți aluatul în 2-4 bucăți, câte tăvi avem la dispoziție, și depozităm la cuptor 40 minute, la foc potrivit. E necesar ca plasarea alautului să se facă într-o tavă bine înfăinată, parțial unsă cu ulei. Mai putem lăsa pe suprafața aragazului, 10 minute, tăvile! Astfel coca va mai crește cu 20%, ceea ce va însemna un aport deosebit la final, când le vom scoate din cuptor. Și vom obține astfel un cozonac baban, chiar și cu lipsa ouălor!

3. Cozonac cu nuncă

Ingrediente:

– 3.5 kg făină albă (tip 550)

– 1 lingură sare

– 200 g zahăr

– 1 l lapte călduț

4 gălbenușuri + 4 ouă întregi

– 150 g unt (sau margarină)

– 200 ml ulei

– 2 esențe rom

– coajă rasă de la 2 lămâi mari

Maia

– 175 g drojdie proaspătă

– 100 g zahăr

– 1/2 l lapte călduț

Umplutură

– 1.5 kg nucă măcinată

– coajă rasă de la 1 lămâie (sau scorțișoară)

– 1 lingură cu vârf cacao

– 550 g zahăr

– stafide înmuiate peste noapte în apa călduță cu rom (opțional)

Pentru uns

– câteva linguri de ulei (pentru uns tăvile)

– 3 ouă

– 1 lingură cu vârf smântâna

Bucăți: 10 cozonaci

Preparare:

Este important ca în casă să fie cald. Toate ingredientele să fie la temperatura camerei, exceptând laptele care trebuie să fie călduț, dar nu fierbinte. Se amestecă toate ingredientele pentru maia până se dizolvă drojdia. Se pune făină într-un lighean mare și se face gaură la mijloc. Se toarnă în acea gaură maia. Se lasă cam 30 de minute, până când drojdia se activează, veți vedea că maiaua devine spumoasă. Se adaugă laptele, zahăr, sărea (pe margine, nu direct peste maia) și se începe frământatul aluatului până devine destul de omogen. Se adaugă apoi ouăle bătute și iar se frământă până când ouăle sunt încorporate de tot. Adăugăm untul (sau margarină) și iar frământăm până nu se mai vede untul. La final adăugăm uleiul, coaja de lămâie și esența de rom și frământăm cam 30 de minute, până când aluatul nu mai e lipicios deloc și fundul și marginile vasului în care frământați e curat. Se acoperă vasul cu un prosop curat și se lasă la loc călduț, la crescut, pentru 2 ore. Aluatul trebuie să se tripleze în volum. Pe masa de lucru dată cu făină se împarte aluatul în 10 bucăți egale. Fiecare bucată se frământă ușor, doar cât să-i dați formă rotundă, ca de chiflă. Se așează bucățile obținute pe un prosop mare curat Se acoperă cu alt prosop și se lasă la crescut 30 de minute. Amestecăm ingredientele pentru umplutură. Gustați umplutura și dacă vreți mai dulce, mai puteți adăuga zahăr. 5 tăvi mai late și cu pereți mai înalți (dacă faceți mai puțini cozonaci folosiți tăvi de chec, vor fi mai aspectuoși) se ung bine cu ulei, inclusiv pe margini. Luăm fiecare bucată de aluat și o întindem foaie subțire de un deget. Punem pe foaie umplutura, cât luăm cu amândoi pumnii. Întindem umplutura uniform peste aluat. Rulăm aluatul, ușor ca să nu iasă umplutura. Așezam cozonacii în tavă, la distanță unii de alții. Acoperim cozonacii cu prosoape din bumbac și lăsăm iar la crescut pentru 1 oră. În acest timp încingem cuptorul la 180 grade C. Ungem cozonacii cu ouăle bătute cu smântâna. Puteți să-i ungeți cu mâna, nu e nevoie de o pensulă. Dăm la cuptor pentru 1 oră, până când sunt rumeni deasupra.

4. Cozoanc cu rahat

Ingrediente pentru 2 cozonaci:

– 500 g făină

– un cub de drojdie proaspătă (25 gr)

– 1 ou + 2 gălbenușuri

– 50 ml de ulei

– 50 g unt topit

– 2 pliculețe de zahăr vanilat

– o esență de vanilie

– o linguriță coajă de lămâie

– o linguriță coajă de portocale

– un pahar de lapte călduț (200 ml)

– 120 g zahăr

– 500 g rahat

Ingrediente:

Punem drojdia în lapte cald și le amestecăm, apoi punem și zahărul și 1-2 linguri de făină. Omogenizăm și lăsăm puțin să crească la cald, aproximativ 15 minute. Punem restul de făină, untul și uleiul într-un vas adânc și facem o gropiță în mijloc. Răsturnăm în gropiță amestecul de drojdie. Adăugăm și oul întreg. Frământăm un aluat elastic. Adăugăm și gălbenușul și aromele. Dacă vi se leagă foarte tare de mâini, mai puneți puțină făină, dar nu foarte multă, pentru că nu mai crește cozonacul. Lăsăm aluatul obținut să crească la cald aproximativ o oră sau până când își dublează volumul, apoi îl împărțim în 4 părți egale. Întindem 4 foi egale, cu grosimea de cca 1-1,5 cm și de lungimea tăvii în care coacem cozonacul. Punem rahatul peste foaie și rulăm astfel încât la final să avem 4 role de aluat umplut cu rahat. Le împletim două câte două, pentru a avea 2 cozonaci împletiți. Folosim al doilea gălbenuș pentru a le unge înainte de a le da la cuptor. Cozonacul se coace în cuptorul preincins la 180 gr, timp de 45-60 de minute. Se va rumeni frumos pe dinafară și va fi pufos înăuntru. În primele 15 minute, nu deschideți ușa cuptorului.

5. Cozonac domnesc

Ingrediente:

Aluat:

– 2 kg de făină bună (de la moara Lancrăm)

– 12-14 ouă (depinde de cât de mari sunt), separate albușurile

– 500 g de zahăr

– coaja rasă de la o lămâie sau două

– 2 lingurițe cu sare

– 800-1000 ml de lapte

– 90-100 g de drojdie proaspătă

– 200 g de unt

– esență de vanilie (2 fiole)

– puțină scorțișoară

Umplutură

– cam 1 kg de nucă

– 8-10 linguri de zahăr pentru nucă

– 2 linguri de cacao pentru nucă

– rom sau esență de rom pentru nucă

– stafide, zahăr și cacao pentru Rosenkranz

– sau clasic (130 g de unt și 6 linguri de zahăr)

Pentru uns tăvile

– 1 ou bătut

Preparare:

Cu o seară înainte, pregătești vasul mare. Dacă ai unul de lemn e foarte bine; dacă nu ai, un vailing mare merge foarte bine. Îl aduci în bucătărie și cerni făina, apoi o acoperi cu un șervet. Cântărești zahărul , pui aproape mirodeniile și nuca măcinată cu o zi înainte. Pui într-un castron gălbenușurile, zahărul, sarea, coaja de lămâie, esența de vanilie și le bați bine cu telul. Adaugi și 500 ml de lapte cald . Pui 2 linguri de făină într-un castronel și le opărești cu o cană de lapte fierbinte pe care îl torni dintr-o dată peste faină și amesteci energic. Lași amestecul de făină și lapte până când devine călduț și îl adaugi peste drojdia lichefiată. Aceasta este maiaua. Când crește, amesteci în ea de 3-4 ori. Peste făina cernută de seara și lăsată în bucătărie pui amestecul de lapte, zahăr, ouă și mirodenii și maiaua. Îl amesteci bine si frămânți până când se omogenizează. Dacă mai trebuie lapte, mai pui. Așezi aluatul la crescut, acoperit cu un șervet curat, la un loc călduț. Lași cam 1 oră, apoi topești untul și îl adaugi treptat peste aluat, apoi îl împăturești. Ridici dintr-o parte peste aluatul uns și tot așa până se termină untul. Mai frămânți puțin să se încorporeze bine, presari cu făină și mai lași la dospit vreo 3 sferturi de oră. Între timp bați bine albușurile, apoi adaugi vreo 8 linguri de zahăr și bați iar spuma tare. Presari cacaua și amesteci ușor, apoi adaugi treptat nucile măcinate. Ungi tăvile cu unsoare: 4 tăvi mai înguste (31/9 cm în partea de sus) și 2 mai mari (31/13 cm). Aluatul crescut îl imparți cu cântarul: pentru tava mică, 400 de grame pentru fiecare. Aluatul rămas îl împarți pentru 3 tăvi mai mari sau 2 tăvi și faci un Rosenkranz. Întinzi pe planșeta unsă cu ulei. Ungi cu ulei și sucitorul și mâinile când iei aluatul. Întinzi cam de mărimea tăvii bucata de aluat și pui nuca, apoi rulezi. Termini aluatul de pus în tăvi și îl mai lași la crescut cam 20 de minute. Cuptorul se aprinde înainte să pui în tavă aluatul. Se coc cele 4 tăvi mai mici care încap deodată în cuptor, cam 45 de minute. Acum depinde ce cuptor ai… încerci cozonacii cu o scobitoare. După ce scoți tăvile, le mai lași 5 minute, apoi dai cu un cuțit pe margine, să nu fie prins aluatul și să se rupă cozonacul. Îi așezi pe o hârtie albă și îi acoperi cu șervet curat. Pentru Rosenkranz, caramelizezi niște zahăr (vreo 5 linguri) într-o cratiță și pui să se răcească. Întinzi aluatul – un dreptunghi mai îngust și presari cacao neagră, zahăr și stafide. Cui nu-i convine poate unge cu untul (130 g) amestecat cu 6 linguri de zahăr și apoi să presare nucă. Faci un sul pe care îl tai în părți egale, apoi le pui în cratița cu caramel. În mod normal nu se ung cu ou, dar o poți face! Pui la copt cele 2 tăvi în partea de sus și în tava mare de la aragaz cratița cu Rosenkranz, deodată, și procedezi la fel. Atenție la cuptor, să nu se ardă aluatul! Să răsturnați imediat pe un platou Rosenkranzul că altfel se întărește. Să nu tăiați cozonacul decât dacă e rece, a doua zi e foarte bine (dacă rezistați!)

6. Cozonac cu mac

Ingrediente:

Aluat pentru doi cozonaci:

– 150 g smântâna

– 125 g unt

– 4 gălbenușuri

– 1/2 linguriță sare

– 5 linguri zahăr

– 2 plicuri zahăr vanilat

– coajă rasă (o lămâie și o portocală)

– 650 g făină

Maiaua:

– 20 g drojdie proaspătă

– 70 ml apă

– o linguriță zahăr

– o lingură făină

Umplutura:

– 200 g rahat și 50 g stafide pentru un cozonac și pentru celălalt:

– 2 albușuri

– 3 linguri cacao

– 4 linguri nucă măcinată

– o lingură de făină

– esența de rom

– 20 g mac pentru presărat

– zahăr pudră vanilat

Preparare:

Dizolvam drojdia cu apă, zahăr și făină, lăsăm maiaua la cald să-și dubleze volumul. Între timp încorporam celelalte ingrediente la care adăugăm maiaua crescută și frământăm până se desprinde aluatul de mână și de vas, apoi lăsăm la cald să crească până își dublează volumul sau folosim mașina de făcut pâine la programul de frământare și creștere (o oră jumate).

Umplutura:

încorporam albușul bătut spumă cu nucă, făină, cacao și esența de rom. După ce coca și-a dublat volumul, împărțim în două. Umplem un cozonac, cu rahat și stafide, și pe celălalt cu umplutura de cacao cu nucă. Lăsăm să mai crească o jumătate de oră în tăvile unse cu ulei. Ungem cozonacii cu albuș bătut spumă, presărăm cu mac și dăm la cuptorul încins pentru jumătate de oră, până când e rumen. Scoatem din cuptor, pe un grătar, acoperim, lăsăm să se răcească, apoi îl pudram cu zahăr vanilat (după gust.).

7. Cozonac floare, cu nuca si gem de prune

Ingrediente:

Aluat:

– 200 ml lapte

– 100 g margarină, topită

– ¼ linguriță sare

– 2 linguri zahăr

– 2 ouă, puțin bătute

– coaja rasă de la o lămâie

– ½ linguriță praf de portocală

– 600 g făină albă

– 2 lingurițe rase drojdie uscată

Umplutură:

– 300 g nucă măcinată

– 200 g zahăr tos

– 375 g gem de prune

Glazură:

– 1 ou

– 1 lingură lapte

Preparare:

Punem ingredientele în cuva mașinii (de pâine), exact în ordinea enumerata la aluat. Setăm programul pentru frământare și dospire. Dacă nu aveți mașină, faceți aluatul de mână, exact ca orice aluat classic. Între timp amestecăm nuca măcinată cu zahărul tos și pregătim o tavă rotundă (dacă dorim să-I dăm cozonacului formă de floare/coroniță), pe care o tapetăm cu hârtie de copt. Într-un bol mic batem oul cu laptele, pentru glazură, și-l dăm deoparte. Când aluatul este crescut și semnalul sonor al mașinii ne anunța că și-a terminat treaba, scoatem aluatul pe masa de lucru, puțin unsă. Împărțim aluatul în trei părți. Două părți mici, pentru bază și capac și partea mare pentru cozonacul care va fi umplut. Începem cu o bucată mică de cocă pe care o întindem cu sucitorul, formând o sferă de dimensiunea tăvii și o așezam ca bază pentru cozonac. O ungem cu dulceață, presărăm nucă deasupra și o lăsăm deoparte. Ne întoarcem acum la bucata mare de cocă pe care o întindem cu sucitotul într-un dreptunghi măricel, ungem cu gem, presărăm cu nucă și rulăm coca cât mai strâns, formând un sul lung. Tăiem în felii pe care le așezăm una lângă alta în tavă, exact că petalele unei flori și dacă nu încap toate le așezam deasupra. Ungem toată suprafața cu gem rămas și presărăm deasupra restul de nucă cu zahăr. Întindem și cea de-a doua bucată mică de cocă, într-o sferă, ceva mai mare decât circumferință tăvii, pe care o punem deasupra feliilor de cocă, având grijă ca marginile de jur împrejur să le împingem sub „petale”, astfel încât să fie bine închise. Cu o furculiță înțepăm coca din loc în loc, ca aluatul să poată respira și o lăsăm la crescut încă 25-30 de minute€™. În acest timp pornim cuptorul aragazului. Înainte să punem cozonacul în cuptor, îl ungem bine cu oul bătut. Coacem cozonacul, la foc moderat, 50 min€™. Imediat ce este gata, așa fierbinte, îl ungem cu o lingură de smântâna grasă, pentru a-i rămâne coajă moale și fragedă. Nu va faceți griji, fiind fierbinte, imediat se va absorbi smântâna, apoi imediat îl acoperim cu un prosop și așteptăm să se răcească. Ulterior îl taiem în felii și-l degustăm.

8. Cozonac ușor de făcut

Ingrediente:

– 1 kg de făină

– 2 ouă întregi

– 100 g unt

– coajă de la 1 lămâie

– 200 g zahăr

– 1 esență de vanilie

– un vârf de cuțit de scorțișoară (facultativ)

– 1 linguriță de sare

– 500 ml lapte

– 40 g de drojdie proaspătă (de la brutar, e mai bună decât cubulețul)

Preparare:

Se freacă zahărul cu ouăle întregi și cu sărea până se face ca o cremă. Se amestecă treptat laptele cald cu crema obținută. Se pune restul ingredientelor. Se frământă bine și se lasă la dospit. OBS: Drojdia se freacă de la început cu puțin zahăr, lapte călduț și puțină făină (ca la o smântâna groasă). Făina se cerne. Cuptorul trebuie preîncălzit. Tăvile de cozonac se ung cu unsoare. Din această cantitate ies 3 cozonaci care se pot coace deodată în cuptorul aragazului. Aluatul îl întinzi pe masa unsă cu puțin ulei. Îl cântărești și îl împarți în 3 părți egale. Se pun în tavă și se mai lasă să crească vreo 15 minute. apoi se ung cu ou bătut.

Umplutura:

Nuca rasă amestecată cu 1-2 linguri de cacao și albușuri bătute spumă, cu zahăr. Tot așa, o împarți în 3 părți egale. Pui 1-2 linguri de cacao pe foaia întinsă, presari apoi 2-3 linguri de zahăr peste cacao și un pumn de stafide. Stafidele trebuie amestecate direct în aluat, după ce este dospit.

9. Cozonac cu fulgi de migdale

Ingrediente:

Aluat

– 200 ml lapte cald

– 80 g zahăr

– 2 ouă mari la temperatura camerei

– 550 g făină

– 1/2 linguriță sare

– 80 g unt

– esență rom

– 2 plicuri zahăr vanilat

– stafide înmuiate în rom

– coajă rasă de la o lămâie și o portocală

– 1 plic drojdie uscată

Umplutură

– 80 g de ciocolată amăruie tăiată foarte mărunt

– coajă rasă de la 1 portocală

– 2 linguri cacao

– 6 linguri de zahăr

Pentru uns

– 1 gălbenuș

– 4 linguri lapte

– 5 linguri migdale deasupra

Preparare:

Am pus toate ingredientele pentru aluat în mașina de făcut pâine. Aluatul l-am lăsat la frământat și dospit 90 de minute. Când a fost gata frământat am întins aluatul și am presărat amestecul de cacao, coaja de portocală, stafidele și ciocolata tăiată. Din acest aluat iese 1 cozonac. Eu l-am făcut în tava rotundă pentru efect, dar se poate face în tava de cozonac sau în orice altă formă deosebită, în funcție de ocazie. Am uns cozonacul cu gălbenușul de ou amestecat cu cele 4 linguri de lapte, apoi am pus fulgi de migdale peste ei și am mai lăsat 40 de minute la dospit să crească bine. Am copt cozonacul în primele 10 minute la foc mai mare, ca să crească, apoi am redus la 180 de grade și am lăsat 40-45 de minute. El se rumenește repede dar ca să fie copt sigur în interior trebuie lăsat mai mult și verificat cu scobitoare înainte de a-l scoate. L-am așezat la mijlocul cuptorului și sub tava în care i-am copt am lăsat tava mare de la aragaz pentru protecție, așa procedez cu toate prăjiturile și nu se ard niciodată. Se poate pune umplutura cu nuci, stafide, rahat, mac, după gustul fiecărei persoane.

10. Cozonac moldo-ardelenesc

Ingrediente:

– 1 kg făină albă de calitate superioară

– 200 g zahăr tos

– 8 gălbenușuri

– 200 g unt

– 1 linguriță rasă sare fină

– coaja de la o lamâie și o portocală

– 2 pliculețe zahăr vanilat

– esență de vanilie și rom

– 330 ml lapte

– 160 ml lapte bătut

– 60 g drojdie proaspătă

– 50 ml ulei zahăr brun pentru presărat deasupra

Preparare:

Dintr-un kg de făină îmi ies 4 cozonaci împletiți, umpluți cu nucă și cacao sau cu rahat. De seara pregătesc ingredientele și le las pe masa din bucătărie, să fie la temperatura camerei: 100 g de făină se pun într-un castron rezistent termic și se opăresc cu 200 ml lapte clocotit. Se amestecă repede până se dizolvă toate cocoloașele, se răsfiră pe fundul castronului și se lasă la răcit. Drojdia, frecată cu 1 linguriță de zahăr tos, se pune peste făină opărită dar când este aproape rece. Maiaua se lasă la crescut, aproape de o sursă de căldură, 15 minute. Gălbenușurile, zahărul, laptele bătut, restul de lapte dulce, untul topit dar rece, coaja de lamâie și portocală, zahărul vanilat se pun în blender și se amestecă bine. După ce maiaua a crescut, se răstoarnă peste ea conținutul din blender, se amestecă, se pune înapoi în blender câteva minute ca să se omogenizeze și apoi se toarnă peste făina cernută de câteva ori. Se amestecă bine și se frământa fie manual fie în mașina de pâine. În mașina de pâine se pune pe frământat și se lasă 1 oră, după care se scoate, se amestecă stafidele, se pun cei 50 ml de ulei și se mai împăturește o dată aluatul, prin bătaie cu dosul palmei, până încorporează tot uleiul. Se mai lasă la crescut circa 15 minute. Aluatul se lucrează pe blatul uns cu ulei, nu cu făină. Tava o tapetez cu hârtie, pun cozonacul, îl ung cu ou și îl las la crescut 30 de minute pe aragaz (sub tăvi pun prosoape, ca să țină de cald și la bază) cu cuptorul la maximum și ușa cuptorului deschisă. Nu deschid ușa cuptorului 25 minute, iar apoi îl mai ung cu ou o dată, acum presar și zahăr brun a și îl las în total 60 de minute la copt. După ce l-am scos, îl înfășor în prosoape groase în bucătărie și îl las la răcit. Dacă sînt înalți cozonacii, îi așezăm pe o parte, că să nu se turtească.

 

În speranța că cele 10 rețete de cozonac sunt pe placul vostru, vă vom surprinde și cu alte rețete delicioase, în curând. Până atunci, poftă bună!