10 motive ca să-ți iei un câine

De: Marian Andrei / 18.06.2013, 16:10
Războiul dintre iubitori de pisici și cei de câini probabil nu se va termina niciodată, însă, iată zece motive pentru care ar trebui să ai câine și nu pisică.

1. Te vei îmbolnăvi mai rar

Dacă ar fi să credem ceea ce ne prezintă reclamele la produsele de curățenie, ne-am afla în mijlocul unui război împotriva germenilor – și că nu ne vom opri până când ultimul va fi mort. În realitate, toate procesele dezinfecției ne îmbolnăvesc pe noi înșine. Din fericire, studiile arată că cei care au un câine se îmbolnăvesc mai puțin în comparație cu cei fără sau cu cei care au pisici.

2. Rezistență la alergii

Un copil care crește într-o casă cu câini va fi mai puțin afectat de către alergii pe parcursul vieții lui. Chiar și atunci când se află în fetusul mamei și aceasta are un câine, copilul nu va fi afectat de părul de animal sau predispus să dezvolte o eczemă.

3. Vei fi mai fericit

Cei care au un câine sunt mai puțin afectați de depresii față de cei care nu au. Chiar și pentru cei care sunt clinic depresivi, câinii îi vor ajuta să treacă mai ușor peste acele momente, fiind chiar un remediu mai bun decât cel medicamentos. Interecțiunea cu dragostea unui câine te va ajuta să fii mai optimist.

4. O inimă mai sănătoasă

Atunci când ai un câine se pare că vei avea o inimă mai sănătoasă . Simplul gest de a mângaia un câine îți scade bătăile inimii și presiunea sangelui. Cercetatorii chinezi au descoperit că oamenii care dețin un câine au patrte de un somn mai bun noaptea și se îmbolnavesc mai rar. Alte studii demonstrează că deținătorii de câini prezintă mai puțin colesterol pe vasele de sânge și au o probabilitate mai mare de a supraviețui în fața unui atac de cord.

5. Mai multă mișcare

În timp ce animalele de companie au, în general, un efect positiv asupra sănătății tale. Nevoia câinilor de a fi plimbați si de a se juca de mai multe ori pe zi face ca posesorii lor să aibă parte de cele 30 de minute de exerciții recomandate zilnic, scăzând riscul apariției unei boli cardiovasculare. Astfel, ești sigur că te vei menține în formă mai bine decât posesorii de pisici sau de alte animale de companie.

6. O viață socială mai activă

Statisticile arată că oamenii au incredere mai multă în persoanele cu câini decât într-o persoană oarecare de pe stradă. Dacă ai un câine, posibilitatea de a interacționa cu oamenii de pe stardă este mai mare. Chiar și atunci când locuiești singur, prietenia unui câine este aceiași cu a unui om.

7. Detectarea cancerului

Câinele tău îți poate salva viața într-o zi. Prietenii noștri canini posedă abilitatea de a mirosi cancerul în corpul uman. Circulă numeroase povești despre oameni ai căror câini îi miroseau în continuu într-o anumită zonă a corpului, până când aceștia și-au făcut un control și au descoperit celulele canceroase. Nu sunt doar povești, pentru că, în final, au fost demonstrate științific. Câinii sunt atât de buni în acest domeniu încât unii dintre ei sunt atrenați special pentru a detecta cancerul în mai puțin de trei ore.

8. Reflecția propriei personalități

Oamenii văd foarte multe prin tipul de câine pe care l-ai ales. Un studiu din anglia a arătat foarte clar că există o corelație între personalitațile oamenilor și tipul de câine pe care și-l aleg. De exemplu: persoanele care au un câine de talie mică sunt, de obicei, persoane inteligente. În timp ce oamenii care îți aleg un câine utilitar, cum sunt dalmațienii sau buldogii, sunt mai responsabili. Alte studii au arătat că posesorii de câini sunt mai prietenoși și mai deschiși decât cei care au pisici. Dar ai grijă câinii au tendința de a prelua trăsăturile caracterului stăpânului așa că dacă îți pierzi cumpătul mereu s-ar putea să ai un câine agresiv.

9. Mai puțin stres la muncă

Beneficiile aducerii unui câine la serviciu sunt din ce în ce mai evidente. Astfel că multe companii încep să implementeze această strategie. Cercetătorii au arătat că oamenii care intercaționează cu un animal în timp ce lucreaza au un nivel de stres mai scăzut întreaga zi. Prezența câinilor la birou duce la o productivitate mai mare a angajaților.

10. Lucruri ca acestea!

Pe lângă toate aceste beneficii, ar trebui să ai un câine doar de dragul de a avea pur și simplu un astfel de animal în viața ta. Așa că ai prefera un câine, o pisică sau alte animale de companie drept tovarăș?

Tags: