Lamîe, liliac și piele sînt trei din cele zece mirosuri care pot fi folosite pentru a vedea daca o persoana este predispusa spre boli neuro-degenerative, potrivit cercetatorilor americani citați de BBC online.
O echipa de la Universitatea Columbia a testat mirosurile pe 150 de voluntari cu deficiențe cognitive minime și medii. S-a demonstrat ca cei care s-au îmbolnavit ulterior de Alzheimer au fost aceia care au identificat cu mai puțina acuratețe mirosurile.
Printre aromele folosite s-au numarat și acelea de cuișoare, fum, menta, ananas, gaze naturale, sapun și capșune. Medicii știau deja ca mirosul este unul dintre primele simțuri afectate de instalarea unei boli neuro-degenerative. Deși boala Alzheimer nu poate fi diagnosticata cu o certitudine de 100% în timpul vieții unei persoane, testele de memorie, cele genetice și tomografiile furnizeaza indicii. De curînd, au început sa se foloseasca și testele de miros.
Dr. Davangere Devanand și colegii lui și-au propus sa afle care mirosuri pot fi folosite cu cele mai bune rezultate. Ei au testat 150 de persoane cu deficiențe cognitive minime și medii. În acest stadiu, oamenii au probleme de memorie greu de deosebit de cele provocate în mod obișnuit de vîrsta. Unii dintre ei ramîn sanatoși, alții dezvolta o forma de demența.
Echipa a testat capacitatea voluntarilor de a distinge între diferite mirosuri o data pe an, timp de cinci ani. Astfel s-a remarcat ca cei care au avut performanțe mai scazute s-au îmbolnavit ulterior de Alzheimer.
Potrivit specialiștilor, testul mirosului este util în combinație cu celelalte, dar nu poate diagnostica singur boala. „Mirosul poate fi afectat de multe lucruri, de o raceala de exemplu. Dimpotriva, înainte de masa, de obicei mirosul este mai ascuțit”, a spus dr. Devanand, subliniind ca testul trebuie folosit în combinație cu celelalte.
Mediafax