Starul argentinian are o poveste interesantă de viață, a ajuns vedetă într-un mod atipic și ține sute de milioane de fani cu sufletul la gură.
10. Nu a ajuns vedetă cum ți-ai fi imaginat
Messi a ajuns să semneze cu FC Barcelona, după ce s-a deplasat în capitala Catalunyiei pentru a urma un tratament hormonal de creștere. Tratamentul a fost plătit în întregime de Serviciul Social al Federației Argentiniene de Fotbal. Soldini și Montero sunt impresarii care au aranjat ca Messi să semneze un contract cu gruparea catalană, la vârsta de 13 ani. I-au plătit călătoria la Barcelona și nopțile de cazare la un hotel, însă apoi fotbalistul argentinian a renunțat la serviciile lor. De altfel, Soldini și Montero îl dau în judecată pe Messi susținând că nu au primit înapoi niciun ban din cei investiți în el.
9. A fost recrutat de Barcelona grație unui clip video
Într-una dintre serile petrecute la Barcelona, Messi a primit din partea lui Soldini portocale și mingi de tenis, iar impresarul i-a transmis că va reveni într-o săptămână pentru a înregistra modul în care fotbalistul jonglează cu acestea. Messi a ajuns să jongleze de 113 ori cu portocalele și de 120 de ori cu mingile de tenis. Soldini a trimis filmul celor de la Barcelona, iar oficialii clubului catalan l-au chemat imediat pe Messi la discuții. Argentinianul a ajuns să semneze primul său contract pe un șervețel, iar Barcelona a fost la un pas să-l rateze din cauza problemelor financiare.
8. A vorbit în catalană doar când era băut
Deși a ajuns la Barcelona la vârsta de 13 ani, Messi nu stăpânește deloc limba catalană. Se chinuie să vorbească în spaniolă și și-a păstrat accentul argentinian. Despre starul Barcelonei se știe că a vorbit o singură dată în catalană, după câștigarea unui titlu, moment în care se spune că era beat de fericire.
7. Își iubește la nebunie familia și țara
Mulți se gândeau că, din cauză că a ajuns în Spania de la o vârstă fragedă, Messi va uita de Argentina natală. Ba chiar a primit o ofertă de a evolua pentru naționala Spaniei, însă a refuzat politicos. Este extrem de atașat de familie și țara natală. Dedică toate golurile bunicii sale care a murit printr-un gest clasic, ridicând degetele spre cer. Vorbește mult despre bunica sa, deși aceasta a murit când el avea doar 10 ani. Este foarte atent și cu mama sa, având chipul ei tatuat pe umărul stâng.
6. Federația argentiniană l-a poreclit Leonel Mecci
Pentru că a plecat să joace în străinătate de la o vârstă fragedă, Messi a fost mult timp un fotbalist necunoscut în țara natală. De altfel, oficialii Federației argentiniene i-au greșit numele când i-au trimis prima notificare de convocare la o echipă națională. Lionel Messi a fost chemat să joace pentru echipa de sub 20 de ani a Argentinei, dar a fost convocat sub numele de Leonel Mecci. Era singurul jucător din acea echipă care evolua peste hotare și era foarte mândru că va îmbrăca tricoul naționalei Argentinei.
5. Messi adoră să bea Coca Cola
Messi este un fotbalist talentat și muncitor, însă colaborarea cu Josep Guardiola l-a transformat în jucătorul de talie mondială care este acum. Fostul antrenor al Barcelonei a trebuit să ia câteva decizii radicale pentru a-l ajuta pe Messi să devină o adevărată vedetă. I-a asigurat un fizioterapeut personal și a înlăturat toate tonomatele din cantonament, pentru ca argentinianul să nu mai aibă acces la băutura sa favorită, Coca Cola. Interesant este că argentinianul a semnat un contract de publicitate tocmai cu Pepsi, rivalii celor de la Coca Cola.
4. Argentinianul este un tip antisocial
Se știe că Messi este un tip discret și nu vorbește foarte mult în vestiar. Dar argentinianul nu suportă să împartă cu cineva lumina reflectoarelor. Din cauza asta, scouterii Barcelonei caută fotbaliști cu care Messi să se înțeleagă. Cei care nu se integrează în grupul lui Messi sunt cedați rapid, chiar dacă vorbim de Zlatan Ibrahimovic, vedeta lui Paris Saint Germain, sau Samuel Eto”o, fotbalist care a marcat golul victoriei pentru FC Barcelona într-o finală de UEFA Champions League. De altfel, se spune despre Messi că le-a transmis oficialilor clubului un mesaj prin care solicita ca Ibrahimovic să fie vândut.
3. Spaniolii au inventat un cuvânt pentru evoluțiile perfecte ale lui Messi
În limba spaniolă a fost introdus, de curând, cuvântul „inmessionante”, care face trimitere direct la starul argentinian. Un jucător cu o evoluție „inmessionante”, este un fotbalist cu o evoluție la fel de bună precum cea a lui Messi. Se spune că această acțiune, de a inventa un cuvânt care să aibă legătură directă cu evoluțiile lui Messi, a fost forțată de Pepsi și oficialii Federației Argentiniene de Fotbal.
2. Messi este unul dintre puținii jucători din lume care nu are un impresar
De drepturile lui Messi se ocupă o companie înființată de familia argentinianului și condusă de tatăl fotbalistului și de fratele mai mare al lui Leo. De altfel, singurul angajat care să nu fie rudă cu Messi este Pablo Negre, care îndeplinește rolul de ofițer de presă al argentinianului.
1. Poată să doarmă mai mult de 12 ore pe zi
Messi dormea foarte mult în perioada în care urma tratamentul hormonal de creștere. În timpul în care dormea, celulele sale se regenerau. Astăzi, viața lui Messi se împarte între jucat fotbal, jucat pe calculator, mâncat și dormit. De altfel, sora sa vitregă spunea că argentinianul adoră să doarmă și se supără când trebuie să se trezească la o anumită oră. Oficialii Barcelonei se temeau că dragostea lui Messi pentru somn îi va afecta carieră. În 2002 s-a făcut și un raport pe această temă. De atunci, Messi a înscris 354 de goluri pentru gruparea catalană, aproape unul pe meci.
Sâmbătă, 17 mai, Messi are posibilitatea să-și treacă în palmares un titlu cucerit alături de FC Barcelona. Gruparea catalană înfruntă pe Atletico Madrid într-un meci decisiv pentru câștigarea Primera Division, iar Messi și ai lui au nevoie de victorie pentru a încheia sezonul pe locul 1.