10 lucruri interesante despre Al Doilea Război Mondial
1. Președintele Roosevelt a folosit limuzina gangsterului Al Capone. În ziua atacului asupra bazei navale americane din Pearl Harbor, Serviciile Secrete au realizat că nu aveau o mașină blindată cu care să îl transporte pe președintele Roosevelt la Congres pentru ca aceasta să țină un discurs. Un agent și-a amintit apoi că Trezoreria americană confiscase o limuzină blindată care i-a aparținut lui Capone, în 1931. Mașina încă era funcțională, iar autoritățile au folosit-o pentru a-l transporta pe președinte. Roosevelt a declarat atunci: „Sper că domnul Capone nu se va supăra”.
Mașina lui Capone
2. Calvin Graham a fost cel mai tânăr militar american. El a mințit în legatură cu vârsta sa și s-a înrolat în armată la 12 ani, în 1942. Abia după ce a fost rănit vârsta lui reală a ieșit la iveală.
Calvin Graham
– – – – – – – – – – – – – – – – – –
Omul care a șocat America! VIDEO
3. În 1942, DJ-ilor americani de la radio le era interzis să primească dedicații din partea ascultătorilor. Guvernul se temea că spionii inamici ar fi putut trimite mesaje codificate.
Radio din anii ’40
4. Expresia „Al Treilea Reich” (Germania nazistă) a fost folosită pentru prima dată de autorul german Arthur Moeller van den Bruck în cartea sa din 1923, „Das Dritte Reich”, care a influențat enorm politica partidului nazist.
Das Dritte Reich
5. Trupele naziste SS conduceau un bordel numit „The Kitty Salon”, frecventat de diplomați străini. Acolo, prostituatele făceau training pentru a ști cum să afle cât mai multe informații secrete de la clienți, iar convorbirile erau înregistrate.
Bordelul trupelor SS
6. Rusia și Japonia nu au semnat niciodată un tratat oficial de pace între ele, pentru a încheia cel de-al Doilea Război Mondial. Cele două țări încă dispută insulele Kuril.
Drapelul Rusiei
7. Circa 80% dintre bărbații născuți în Uniunea Sovietică în 1923 nu au supraviețuit celui de-al Doilea Război Mondial.
Soldati in timpul razboiului
8. Rusia a fost țara cu cel mai mare număr de victime, aproximativ 21 de milioane.
Rusia
9. Niju hibakusha este expresia care definește supraviețuitorii celor două atacuri nucleare și este tradusă drept „oamenii afectați de explozii”.
Atac nuclear
10. Jocurile „Monopoly” au ajutat sute de prizonieri de razboi să scape din lagărele naziste. Germanii au permis Crucii Roșii să trimită pachete cu ajutoare către prizonieri, iar printre obiectele care puteau fi trimise se numărau jocurile „Monopoly”. Astfel, niște cutii de „Monopoly” speciale au fost create pentru a ascunde obiecte care le-au folosit prizonierilor pentru a evada: bani italieni, francezi și germani, obiecte metalice, compasuri și hărți din mătase.
Joc „Monopoly„