10 dispariții misterioase în Triunghiul Bermudelor

De: Marian Andrei / 02.06.2014, 13:30
Triunghiul Bermudelor este unul dintre cele mai mari mistere ale Terrei. Mulți cercetători au încercat să descopere de ce acest perimetru atât de periculos, însă până la aflarea unui răspuns rămânem cu certitudinea că în acest loc au dispărut mai multe vase și avioane decât în orice altă regiune a lumii.

Triunghiul Brmudelor, supranumit și Triunghiul Diavolului, este regiunea aflată între Insulele Bermude, Puerto Rico și vârful peninsulei Florida, în care a avut loc un număr extrem de mare de dispariții misterioase a navelor sau avioanelor care se deplasează în această zonă.

Prima mențiune despre Triunghiul Bermudelor a fost făcută în 1964, pentru revista Argosy, de către scriitorul Vincent Gaddis. Acesta a arătat că, deși numărul disparițiilor este mare, el ar putea fi oarecum justificat de traficul intens din zonă: vase de croazieră, vase particulare care se deplasează din Florida către insule, avioane care zboară către Caraibe sau au ca destinație America de Sud navighează sau zboară prin această zonă.

Printre explicațiile disparițiilor de nave sau avioane se numără teoria potrivit căreia în această zonă a oceanului Atlantic există interferențe cu „rămășițele tehnologiei” din mitologicul oraș Atlantis. Ceva mai digerabilă este teoria anomaliilor magnetice, care afectează busolele navelor. În fine, o altă explicație este formarea, la nivelul fundului mării, de hidrați de metan. Experimentele au arătat că bulele formate pot contribui la scufundarea unui vas prin modificarea proprietăților de flotabilitate. 

Din păcate, acestea sunt doar teorii (unele aplicabile doar la nave, nu și la avioane), așa că până la elucidarea misterului nu putem decât să vă prezentăm 10 dintre cele mai misterioase dispariții produse în această zonă.

10. Zborul 19, 1945

Zborul 19 este denumirea dată celor cinci bombardiere Avenger Torpedo dispărute în Triunghiul Bermudelor pe 5 decembrie 1945, în timpul unui zbor de antrenament. În timpur operațiunilor de căutare, un alt avion, Martin Mariner a dispărut, la rândul său, ridicând bilanțul la șase avioane și 27 de persoane dispărute.

Zborul 19 este unul dintre cele mai cunoscute incidente din Triunghiul Bermudelor și a fost sursă de inspirație pentru filmul SF „Întâlnire de gradul trei”.

9. Ellen Austin, 1881

Ellen Austin a fost un vas de linie american care călătorea des între New York și Londra. Într-una dintre aceste călătorii, Ellen Austin a descoperit, în Triunghiul Bermudelor, un vas fără nicio persoană la bord. O parte din echipaj a trecut la bordul acestui vas, planul fiind să călătorească împreună până la Londra, însă două zile mai târziu vasele au fost despărțite de o furtună. Căutarea care a urmat s-a soldat cu găsirea vasului, însă, și de data aceasta nu exista niciun marinar la bord.

Același scenariu s-a repetat într-una din călătoriile ulterioare: Ellen Austin a găsit un alt vas abandonat, a trimis membri ai echipajului pentru a-l aduce în port, însă și aceia au dispărut.

8. The USS Cyclops, 1918

Nava USS Cyclops era un gigantic vas de transport care, printre altele, asigura combustibil flotei americane în timpul primului Război Mondial. Vasul a ridicat ancora cu 309 oameni la bord se îndrepta către Baltimore. Ultima oară a fost zărit în Barbados, unde a făcut escală pentru a încărca mărfuri. În momentul în care nu a ajuns la Baltimore, a fost declanșată o amplă operațiune de căutare de-a lungul rutei pe care ar fi trebuit să o urmeze, americanii temându-se că vasul a fost scufundat de submarinele germane. Nu a fost găsită nicio urmă – nici vasul, nici resturi, nici supraviețuitori – astfel că această dispariție reprezintă una dintre cele mai mari pierderi de vieți omenești din Triunghiul Bermudelor.

Ca o curiozitate, în 1941, alte două vase „surori” ale lui Cyclops au dispărut pe aceeași rută.

7. C-54, 1947

Pe 3 iulie 1947, un avion C-54 decolat din Bermude s-a întâlnit cu o furtună foarte puternică și a dispărut. Potrivit rezultatului investigației, avionul ar fi fost dezintegrat de vijelie, însă această concluzie dă naștere unei întrebări: de ce ar fi intrat avionul în furtună când ar fi putut să o evite?

În orice caz, avionul, care avea la bord doar șase membri ai echipajului, a deviat de la traseu încă de la intrarea în Triunghiul Bermudelor, fără notificarea pilotului sau a navigatorului. Ulterior, avionul și-a schimbat cursul de încă două ori, astfel că a ajuns în „ochiul” furtunii. Operatorii radio de la sol au declarat că au auzit un semnal SOS, însă acesta era atât de slab încât l-au ignorat. Puțin mai târziu s-a auzit un nou semnal SOS, după care s-a instalat liniștea iar avionul nu a mai fost văzut vreodată.

6. Tudor Star Tiger, 1948

Pe 30 ianuarie 1948. avionul britanic a decolat din Santa Maria (Insulele Azore) cu 25 de pasageri la bord. Operatorul radio de la destinație a comunicat cu pilotul, stabilind ca aterizarea în Bermude să se facă la ora 5.00, după care nu a mai putut lua legătura cu aparatul, astfel că, cu 20 de minute înainte de ora programată pentru aterizare, a fost declarată stare de urgență.

Deoarece la câteva ore după ora 5.00 avionul nu sosose încă și nici nu s-a putut lua legătura cu el, 26 de avioane au plecat în căutarea lui.

După cinci zile de căutare în care nu a fost găsită nicio urmă a avionului, căutarea a fost abandonată.

5. Zborul DC-3, 1948

Pe 28 decembrie 1948, un avion Douglas Dakota DC-3 a decolat din Puerto Ricp, îndreptându-se către Miami, Florida. Atunci când mai avea 80 de kilometri până la destinație, avionul a făcut ultimul său apel radio, indicându-și poziția.

Ar mai fi avut 20 de minute de zbor până la aterizare, însă, din nefericire, acest lucru nu s-a mai întâmplat iar avionul, care avea 26 de persoane la bord,  nu a mai fost văzut vreodată.

4. Zborul  441, 1954

Zborul 441 era un avion militar imens, unul dintre cele mai de succes modele la momentul respectiv. În ziua dispariției, el transporta 42 de pasageri, ofițeri navali și membri ai familiilor lor. La 1000 de kilometri de coastă, în interiorul Triunghiului Bermudelor, avionul a dispărut pur și simplu de pe radare, fără ca pilotul să transmită vreun semnal de ajutor.

Investigația care a urmat nu a reușit să găsească niciun fel de cauză a dispariției, dar și nicio urmă a avionului.

3. Witchcraft, 1967

Witchcraft era un iaht de lux, protprietatea unu om de afaceri care mai de’inea ;i un hotel. Acesta și-a invitat tatăl la o plimbare, pentru a-i arăta cum se văd luminile de Crăciun din Miami de pe mare.

La ora 9 seara, paza de coastă a primit un apel de la omul de afaceri, care a spus că vasul său a lovit ceva și are nevoie să fie remorcat până în port, dar nu este o urgență. Acesta a mai spus că va trage o rachetă luminoasă pentru ca poziția sa să fie identificată mai rapid.

După 20 de minute, paza de coastă a ajuns în zona indicată, însă iahtul a fost de negăsit iar semnalul luminos nu fusese tras. Căutările efectuate pe o suprafață de 3.000 de kilometri pătrați nu au avut niciun rezultat, nefiind găsită nicio urmă a iahtului.

2. 2 avioane Piper, în 2005 și 2007

 

Primul avion Piper PA, cu trei persoane la bord, a dispărut în Triunghiul Bermudelor pe 20 iunie 2005.

Un al doilea avion a dispărut într-un incident similar, pe 10 aprilie 2007. De această dată pilotul era singur la bordul aparatului de zbor.

1. Trislander, 2008

Cea mai recentă dispariție în Triunghiul Bermudelor a avut loc în 2008 și, se pare, a pus capăt incidentelor, de atunci disparițiile vaselor și avioanelor încetând. Înainte de acest ultim incident, astfel de fenomene neexplicate aveau loc cel puțin o dată pe an.

Pe 15 decembrie 2008, un avion British-Norman a plecat într-o cursă Santiago – New York, având 12 persoane la bord. La numai 35 de minute de la decolare, avionul a dispărut de pe radare.

Vasta operațiune de salvare inițiată de paza de coastă nu a condus la niciun rezultat.