10 cupluri celebre predispuse divorțului în 2015
Fiecare pas al unei vedete este pândit de un paparazzo – fie că este la cumpărături sau într-un club, vedeta nu are cum să facă vreun pas greșit fără să fie surprinsă și să ajungă pe primele pagini ale tabloidelor.
Artiștii ce urmează nu au o relație excelentă iar zvonurile din jurul lor nu sunt tocmai de bine. Unde este fum… este și ceva foc am putea spune.
10. Kourtney Kardashian și Scott Disick
Ocupați și cu reality show-ul în care apar, Kourtney și Scott nu par că sunt cei mai îndrăgostiți din lume. Sunt surse care susțin că după a treia naștere, pe când vedeta încerca să fie mama eroină, tatăl petrecea prin alte părți. Au mai ieșit la iveală și bârfe legate de o posibilă extra-relație a bărbatului cu un model de lenjerie intimă. Se spune că el îi este infidel din 2012. Zvonurile nu au fost confirmate oficial, dar mariajul lor pare din exterior extrem de fragil.
9. Johnny Depp și Amber Heard
La un an de la logodna lor, relația pare să scârțâie. El este îndrăgostit de ea, dar lucrurile nu sunt întotdeauna așa cum par în reviste sau la tv. Ea nu este tocmai decisă să se așeze la casa ei… definitiv.
8. Tori Spelling și Dean McDermott
După opt ani de mariaj s-ar putea ca 2015 să fie unul decisiv în privința mariajului lor. Surse din anturajul lor povestesc că atunci când se opresc camerele de filmat cei doi nu se mai bagă în seamă. Sunt extrem de reci. Asta și în condițiile în care el a fost acuzat de infidelitate, ba chiar de iresponsabilitate în funcția de părinte și soț. Nu ar mira pe nimeni dacă mariajul lor ar mai dura câteva luni.
7. Beyonce și Jay-Z
Cei doi par cupul ideal și iubiții care s-au căutat o viață întreagă pentru a forma un întreg. Spre deosebire de alte cupluri de la hollywood, relația lor este extrem de privată, ca un contract despre care nu poți să discuți nimic. Nu ne dorim să se despartă, însă și cele mai trainice cupluri tot au ceva de ascuns. Iar în lumea lor este greu să te menții în realitate. Mai există și povestea din lift, în care Solange l-a pălmuit pe rapper pentru infidelitate… cel puțin așa se bârfește. Beyonce a reluat prietenia cu Gwyneth Paltrow care s-a despărțit recent de Chris Martin.
6. Hank Baskett și Kendra Wilkinson
Ea insistă să spună că vor fi împreună pe vecie, dar cei din jur au observat anumite neconcordanțe. El încearcă să-și recâștige soția pe deplin, însă mai are de lucrat la acest capitol. După episodul cu infidelitatea, lucrurile nu mai stau la fel.
5. Josh Duhamel și Fergie
Zvonurile pot dăuna grav un cuplu, de aceea presa este pe urmele vedetelor care, uneori, ajung la despărțire. După ce ei s-au căsătorit s-a zvonit că el ar fi înșelat-o cu o dansatoare. Ea nu a ieșit în public să facă scandal, iar el a negat că ar fi fost adevărat. Potrivit unor surse din anturajul lor, Josh ar fi trădat-o de mai multe ori. Aceleași surse spun că el ar fi forțat-o să plece din Black Eyed Peas. Din partea lor nimic nu este adevărat, ci ei susțin că sunt o familie și mai puternică de când au devenit părinți.
4. Jessica Simpson și Eric Johnson
Judecând după pozele de Instagram, Jessica și Eric sunt cei mai fericiți din lume. Ea spune despre mariaj că este ca o lună de miere prelungită. Și intervin din nou prietenii binevoitori care susțin că unele zâmbete sunt de aparență. Chiar înainte de nuntă s-a zvonit că el s-ar fi culcat cu fosta soție. Nu este de mirare căci atunci când s-au cunoscut, el era căsătorit. mai mult, se zvonește că el i-a dat cadou soției sale jumătate de milion de dolari după nuntă, câte 200.000 de dolari la fiecare aniversare și 1 miliion de dolari dacă vor sta împreună 10 ani.
3. Kim Kardashian și Kanye West
Unele cupluri par sortite eșecului încă de la început. Ea a sărit dintr-un mariaj în altul foarte repede, că nici cerneala nu a apucat să se usuce pe hârtii. Ambii au ego-ul mare cât un stat american și sunt mai îndrăgostiți de ei înșiși decât unul de altul. Dar chiar și așa pun fețele fericite ori de câte ori presa îi ia în vizor. Nici timp nu mai au să-l petreacă împreună căci nu se pot hotărî unde anume să locuiască. El muncește prea mult, ea vrea să-l aibă aproape să-și crească împreună fiica.
2. Chad Kroeger și Avril Lavigne
Cântăreața nici nu vrea să audă de divorț, și asta după ce s-au separat la puțin timp după căsătorie. Au făcut o nuntă mare, apoi s-au despărțit din cauza unor reguli impuse tot de ei. Printre ele se numără și interzicerea consumului de alcool în cluburi atunci când nu sunt împreună pentru a evita problemele. Cu așa reguli cam greu de crezut să reziste relația. Avril a fost văzută luna trecută de mai multe ori în club cu fetele, dar fără verighetă.
1. LeAnn Rimes și Eddie Cibrian
Se spune că cine trădează o dată, o face mereu. Și cum sunt atât de multe cupluri formate din persoane care erau deja într-o relație, meniul e complet. Despre cei doi se spune că încearcă să lucreze la imaginea lor după scandalul prin care au trecut. Când credeau că lucrurile se mai liniștesc au apărut informații că el ar fi avut o nouă aventură, dar încearcă să nu dea satisfacții presei niciunul dintre ei. Fidelitatea le-a fost pusă la încercare și au eșuat. Este o chestiune de timp până când unul, sau amândoi, vor avea noi relații, asta dacă nu le au deja. Dacă nu, atunci presa a interpretat greșit toate semnalele.