INTERVIU Dan Cruceru este un tati cool: „Trăiesc cea mai mare provocare din viaţa mea!”

De: Nicoleta Nicolae / 03.03.2016, 12:54

INTERVIU Dan Cruceru este un tati cool:
După ani de televiziune, Dan Cruceru şi-a început cea mai importantă meserie a vieţii lui, cea de tată. Astfel, după patru ani trecuţi de la naşterea Sophiei, Dan a strâns suficiente poveşti şi experienţe şi a lansat TATICOOL, o platformă dedicată tăticilor care nu se feresc să contribuie activ la creşterea copilului.


– Cum decurge o zi din viaţa unui tată cool?
Din punctul meu de vedere, un tată cool este un tip implicat în creşterea copilului. Asta îl face cu adevărat cool, nu neapărat haina pe care o poartă sau aspectul său fizic. Iar, din acest punct de vedere, eu chiar mă cred un taticool. Revenind la întrebarea ta, o zi din viaţa mea înseamnă o luptă continuă între a le face loc tuturor lucrurilor pe care le am de îndeplinit. Pentru că aici e marea provocare: cum împaci serviciul, cariera, toate treburile tale de adult, cu nevoile copilului? La mine e cam aşa: duc copilul la grădiniţă, am întâlniri, lucrez de la birou, de acasă sau de pe unde apuc (laptopul e tot timpul la mine). Seara, apare din nou Sophia în program. Luat de la grădiniţă, dus cu ea la cursuri de canto sau balet. Pe la 20.00, ajungem acasă, cina, ceva joacă împreună, citit poveşti, spălat copil, adormit copil. Şi a doua zi o luăm de la capat, până vine weekend-ul. Una peste alta, nu există taticool fără mamicool, iar noi, părinţii Sophiei, facem o echipă foarte bună. Ne completăm programele, astfel încât Sophia şi educaţia ei să fie priorităţile noastre.
 
 
– Care sunt cele mai importante lucruri învăţate în perioada asta, de când a apărut Sophia în viaţa voastră?
Am descoperit o nouă viaţă, una complet diferităa de cea de burlac sau de proaspăt căsătorit. Rolul de părinte, dacă vrei să îl faci bine, este full time şi pe viaţă. Nu poţi să pleci când vrei tu, să-ţi dai demisia. Aşa că am învăţat să am răbdare foarte multă, pentru că ai nevoie de asta. Înveţi încet încet, devii expert în parenting pentru copilul tău. Şi am mai învăţat ceva: să mă bucur de fiecare clipă petrecută cu Sophia, de fiecare trăznaie pe care o face. Pentru că deşi uneori când ţi-e greu, când eşti obosit, ţi se pare că timpul se scurge foarte încet, în realitate timpul trece foarte repede. Iar copilăria copilului tău, perioada lui de viaţă cea mai frumoasă, este o singură dată. Aşa că sfatul meu este simplu: iubiţi-vă copilul în fiecare clipă şi fiţi alături de el, pentru că este copil o singură dată în viaţă.
 
– Care este cel mai greu lucru din postura de părinte?
Când copilul tău suferă. Când are febră, când e bolnav cu nu ştiu ce diagnostic, când se loveşte şi plânge. Atunci ţi-e foarte greu pentru că sufletul tău e făcut bucăţi. Suferi alături de el şi, de multe ori, pe tine te doare mai rău. Am avut câteva momente foarte grele cu Sophia şi, de fiecare dată, am simţit că mor câte puţin.
 
– Care este cel mai romantic gest pe care l-ai făcut pentru o femeie?
Tocmai am întrebat-o pe soţia mea despre asta, să răspundă ea. Şi zice cam aşa: că, în fiecare zi, fac câte ceva romantic. Fie lucruri mărunte, o îmbrăţişez, o sărut pe frunte, o alint cu vreun apelativ drăguţ, fie, din când în când, pun la cale câte-o escapadă într-un oraş cosmopolit sau vin acasă cu un munte de flori. Eu cred, totuşi, că momentul căsătoriei, în Sevilla, a fost cel mai romantic. Dar l-am facut împreună, că aşa le facem noi pe toate. Ne-am căsătorit seara târziu, de ziua mea, într-o curte cu măslini şi trandafiri şi cu multe lumânări aprinse. Cam romantic, nu?
 
– Ştiu că te-ai lansat într-o afacere cu produse pentru bebeluşi. Cum ţi-a venit această idee?
Ideea mi-a venit simplu: în România, sunt încă foarte puţine produse de calitate pentru creşterea copilului. Aşa că am început să studiez piaţa occidentală, să particip pe la mari târguri de profil. Am reuşit să aduc două branduri premium,- Mutsy- unele dintre cele mai bune cărucioare din lume şi Baby Brezza- o companie americană celebră pentru o invenţie senzaţională- un espressor de lapte praf, un gadget care prepară singur formula perfectă pentru bebeluşi. E de mare ajutor pentru părinţi, mai ales noaptea, când nu trebuie să mai piardă timp cu prepararea biberonului. În curand, voi aduce şi un brand premium de scaune de masă şi mobilier pentru copii. Se numeşte Bloom şi creează aproape nişte opere de artă.


 
– Ce planuri ai pe partea cu televiziunea? Ce gen de emisiune ai fi tentat să accepţi?
În ultima vreme, m-am gândit mai puţin la acest subiect. Am un format de emisiune, zic eu, foarte distractiv şi informativ în acelaşi timp. Se numeşte tot Taticool şi sper să-l aduc pe tv în viitorul apropiat.
 
– Care a fost cea mai mare provocare a vieţii tale până acum?
Am avut multe provocări: să transmit primul live, să intru pe la diferite facultăţi, să imi fac o carieră sau să sar cu paraşuta. Dar cea mai mare provocare de până acum cred că o trăiesc în prezent, în fiecare zi. E cea de a înţelege ce gândeşte şi ce-şi doreşte fiica-mea, astfel încât să fiu un tată bun pentru ea. Uneori imi iese, alteori dau greş, dar o iau de la capăt. Şi dragostea este care ne uneşte şi care mă face să vreau să fiu, în fiecare zi, taticool.